Potrivit unui studiu, telefonul, muzica, e-mailul sau aspectul personal sunt principalele griji ale americanilor in timp ce conduc.
Majoritatea covarsitoare a americanilor au tot soiul de preocupari adiacente atunci cand se afla la volan, releva un studiu realizat de "Nationwide Mutual Insurance", dat publicitatii ieri.
Potrivit Reuters, barometrul arata ca peste 80a din soferi recunosc faptul ca in timp ce sofeaza umbla la radio sau isi aleg muzica favorita de pe CD-urile pe care le au in masina. In acelasi timp, 73a vorbesc la telefon, 68a mananca, 19a trimit mesaje SMS, iar 5a reusesc chiar sa-si verifice e-mailul.
O alta preocupare care distrage atentia soferilor este cea legata de aspectul personal. Astfel, 19a isi aranjeaza parul, 12a se machiaza, iar 2a chiar se barbieresc.
"Este clar ca americanii au foarte multe de facut si prea putin timp la dispozitie, astfel ca incearca sa impuste mai multi iepuri dintr-o lovitura", a explicat Bill Windsor, vicepresedintele companiei care a realizat studiul. "Problema este ca sofatul impune concentrare, iar indeletnicirile simultane nu fac altceva decat sa expuna auto-mobilistii unor riscuri nedorite", a adaugat acesta.
De asemenea, automobilistii intervievati au recunoscut ca nu se dau in laturi nici de la a viziona un film sau de la a schimba locul cu alti pasageri din masina. Mai mult, unele femei isi fac pedichiura in timp ce conduc, isi pun lentilele de contact sau hranesc bebelusii.
Tinerii, iresponsabili Preocuparile multiple la volan sunt cel mai des intalnite in randul tinerilor. Peste o treime dintre cei cu varste intre 18 si 27 de ani au afirmat ca intotdeauna cand se afla la volan isi mai gasesc ceva de facut, in timp ce, in randul celor cu varste mai ridicate, procentul este de doar 21%.
Ca urmare, pentru tineri si consecintele sunt dintre cele mai grave. In randul acestora, cele mai multe decese sunt cauzate de accidentele rutiere."Concluzia este ca tot ceea ce poti rezolva la bucatarie, baie, dormitor sau la birou nu trebuie sa incerci sa rezolvi in masina", a afirmat Bill Windsor.
Chiar daca in anumite state americane vorbitul la telefonul mobil nu este permis in absenta unui sistem hands-free, multe dintre activitatile relevate de studiu nu sunt considerate ilegale.
Cercetarea, care a inclus 1.200 de soferi cu varste cuprinse intre 18 si 60 de ani, a evidentiat faptul ca 63% dintre acestia se considera precauti. Totusi, 38% au admis ca li s-a intamplat sa parcurga la volan o anumita distanta fara macar sa-si aminteasca.