Hotul de baieti

Hotul de baieti

Doi adolescenti crescuti de individul care ii rapise au fost eliberati.

Un baiat dat disparut din 2002 si pe care familia il credea mort de mult a fost gasit in viata de politia americana, in cadrul unei anchete in cazul rapirii, in urma cu cateva zile, a unui alt pusti din statul american Missouri, relateaza Reuters.

Imediat dupa disparitia celui de-al doilea copil (Ben Ownby, in varsta de 13 ani), politia a declansat o ampla operatiune de cautare. Cheia anchetei a fost informatia ca Ben a fost vazut urcand intr-o dubita alba.

Pornind de la aceasta pista, detectivii au descins in locuinta lui Michael Delvin (41 de ani), situata intr-o suburbie din St. Louis. Politistii au fost socati sa constate ca in apartament era si un alt baiat, Shawn Hornbeck, aflat pe lista persoanelor disparute de mai bine de patru ani.

"Ambii baieti pareau sa se afle intr-o stare de sanatate buna", a declarat Gary Toelke, seriful districtului Franklin. Deocamdata, nu se cunosc motivele pentru care Delvin manager al unei pizzerii, i-a rapit pe baieti.

Prizonier in semilibertate

Unul dintre vecinii lui Michael Delvin le-a spus oamenilor legii ca ani la rand l-a vazut pe Shawn jucandu-se cu prietenii in parculetul din apropiere, insa a crezut ca baiatul este fiul acestuia.

De altfel, oamenii care locuiesc in cladire s-au aratat extrem de uimiti de faptul ca Devlin a reusit sa-i tina pe copii prizonieri in casa. Administratorul imobilului, Bill Romer, a declarat, la randul sau, ca l-a intalnit pe Shawn cand a venit sa rezolve o problema legata de instalatia sanitara.

"Din cate stiam, era fiul sau. Camera copilului nici macar nu avea perdele la geam", a explicat acesta. Devlin a fost acuzat de rapire, iar cautiunea a fost stabilita la un milion de dolari. Autoritatile spun insa ca este foarte probabil ca in curand sa fie formulate la adresa acestuia si alte capete de acuzare.

Sfarsitul unui cosmar Shawn Hornbeck, acum in varsta de 15 ani, fusese vazut pentru ultima data, la 6 octombrie 2002, mergand cu bicicleta prin Richwoods, un cartier periferic din St. Louis. Parintii acestuia isi pierdusera speranta ca isi vor mai revedea vreodata fiul.

"Ne bucuram ca suntem din nou impreuna. Inca am impresia ca visez, numai ca de data aceasta este un vis frumos, nu un cosmar ca in ultimii patru ani si jumatate", a declarat mama acestuia.

In drum spre casa, Shawn si-a rugat parintii sa opreasca la McDonald’s pentru a-i cumpara ceva de mancare, tatal sau spunand ca acesta pare un semn bun.

N-a incercat sa scape Psihologii considera ca nu este exclus ca Shawn sa sufere de sindromul Stockholm, caracterizat prin faptul ca ostaticii ajung sa fie prinsi in mrejele rapitorilor lor si sa se lege afectiv de acestia.

De altfel, baiatul ar fi avut nenumarate ocazii de a scapa din apartamentul barbatului care l-a luat de langa familia sa, dar nu a facut-o niciodata. Locuinta parintilor sai era situata in apropiere, drumul putand fi parcurs cu masina in doar 30 de minute.

Mai mult, Shawn le-a spus vecinilor ca Devlin este tatal sau, iar cand era intrebat despre mama sa, era cuprins de emotii si povestea ca acesta a murit intr-un accident de masina. Cazul reaminteste de cel al Natashei Kampush, fetita austriaca rapita pe 2 martie 1998 cu o dubita alba si tinuta in captivitate opt ani.

Ne puteți urmări și pe Google News