Aderare cu preturi noi

Aderare cu preturi noi

Scaderi de preturi vor fi inregistrate la majoritatea produselor alimentare si electronice, in timp ce utilitatile se vor scumpi.

Asa cum s-a intamplat in cele zece state devenite membre ale Uniunii Europene in urma cu doi ani, si in Romania aderarea va aduce mariri semnificative de preturi. Domeniul energetic va fi afectat cu precadere, din cauza obligativitatii alinierii tarifelor la cele practicate in UE, ceea ce va determina cresteri la utilitati si la benzina.

Cu toate acestea, cel mai vizibil efect al integrarii este, in plan economic, schimbarea regimului vamal. Pe piata romaneasca vor intra din Uniunea Europeana alimente mai ieftine, ceea ce ii va determina pe producatorii autohtoni sa lase din preturi, pentru a face fata concurentei.

Alimente. Reprezentantii asociatiilor patronale din domeniul alimentar apreciaza ca in acest an vom importa mai multa carne, ceea ce va conduce la ieftinirea acesteia cu pana la 20%.

Pentru carnea de porc presiunea importurilor va fi cu atat mai mare cu cat porcii de productie locala nu reusesc sa acopere decat jumatate din necesarul de consum.

De asemenea, produsele lactate importate, precum laptele pasteurizat sau branzeturile, s-ar putea ieftini cu 20-30% de anul acesta, datorita presiunii concurentei importurilor.

Reprezentantii industriei de morarit si panificatie sustin ca posibila intrare pe piata locala a unor produse de panificatie cu termen de valabilitate mai lung - paste fainoase, biscuiti - va determina scaderea preturilor la produsele autohtone similare, insa cel mult cu 15%.

In paralel, pretul celei mai ieftine paini va mai creste, cu cel mult 10a. Si pretul zaharului va creste usor, spun producatorii, dar nu va depasi un euro pe kilogram.

Pe de alta parte, producatorii de legume spun ca anul viitor va aduce, asa cum s-a intamplat in Polonia si Ungaria, scumpiri semnificative, determinate in principal de reducerea subventiilor pentru producatorii agricoli, care va actiona ca un element de cost si va scumpi produsul final. Aproximativ 25%, cu atat estimeaza reprezentantii legumicultorilor romani ca vor creste pretul produselor in acest an.

Energie. Alinierea pretului gazelor din productia interna la cele de import va determina o crestere apreciabila a tarifelor. Daca la inceputul acestui an platim 145 de dolari pentru mia de metri cubi de gaze naturale, la sfarsitul lui 2007 tariful va ajunge la 170 dolari/1.000 mc.

De asemenea, posibila scumpire a materiilor prime folosite de termocentrale ar putea avea influente asupra pretului gigacaloriei sau al electricitatii.

Astfel, in urma aplicarii accizelor prevazute in Codul Fiscal, tarifele pentru energia electrica, benzina cu plumb si gazele naturale vor creste in medie cu 30%. Taxa pentru electricitatea utilizata in scop comercial se va majora cu 36,8%, iar cea pentru populatie va creste cu 33,3%.

In cazul benzinei cu plumb, acciza va creste cu 6,6%, si anume de la 513 euro/tona la 547 euro/tona.

Tigari si alcool. Noi majorari ale accizelor vor fi aplicate si pentru produsele din alcool si din tutun, care ar urma sa atinga nivelurile negociate cu UE.

Cresterea accizelor pentru alcool si tutun nu va avea loc la inceputul anului, ci abia la 1 iulie 2007. In primul semestru, tigaretele vor fi accizate ca pana acum, cu 16,28 euro pentru 1.000 de bucati, suma la care se adauga 29% din pretul maxim de vanzare. Acciza la tigari va ajunge de la mijlocul anului la 41,5 euro, iar la alcool la 550 de euro pe hectolitrul de alcool pur.

Pe langa majorari de taxe, Codul Fiscal are si un calendar de reducere graduala, pana la eliminare in 2010. In aceasta categorie intra cafeaua, articolele din cristal si bijuteriile din aur sau platina. De la 1 ianuarie, accizele pentru cafea verde vor fi de 650 de euro pe tona, iar la cafea prajita de 900 de euro pe tona. Articolele de cristal vor fi accizate la valoare cu 50%, iar bijuteriile din aur cu 25%.

Taxe

Electronice si electrocasnice mai ieftine cateva luni

Din 2007 nu vor mai fi aplicate taxe vamale pentru televizoare LCD, Plasme si sisteme Home Cinema (taxa de 42%), baterii (taxa de 15,5%), genti de notebook si huse (taxa de 22%), astfel ca pentru aceste produse sunt de asteptat reduceri semnificative de preturi.

In acelasi timp, preturile pentru notebook-uri, monitoare, aparate foto-video, imprimante, componente PC si telefoane mobile nu vor cunoaste modificari importante, pentru ca taxele vamale au fost deja eliminate.

O alta reglementare favorabila a Codului Fiscal elimina accizele pentru aparatele de aer conditionat (20%), cuptoare cu microunde (20%), iahturi (50%) si barci (30%).

Aceste scaderi la electronice si electrocasnice vor fi estompate de taxele de reciclare, obligatorii incepand din primavara acestui an. Taxa "verde" va fi atasata pretului produsului si va fi calculata in functie de greutatea produsului.

Cele mai mari scumpiri - de 20 de euro - urmeaza sa fie aplicate pe segmentul electrocasnicelor albe, in special frigidere si aparate de aer conditionat, in timp ce pentru produsele IT&C se va plati maximum 10 euro.

Ne puteți urmări și pe Google News