Lipsa unor reguli clare ale gazetăriei provoacă derapaje jurnalistice.
Cunoscut pentru atitudinea sa justiţiară, Robert Turcescu a difuzat, la Realitatea TV, o convorbire avută cu Ludovic Orban. Dincolo de cazul în sine, de greşelile şi minciunile lui Orban, ceea ce a făcut realizatorul Robert Turcescu este departe de a se numi gazetărie. Sau se poate numi gazetărie la limită. Din discuţie se observă limpede că nu vorbeau ministrul cu ziaristul, ci Robert cu prietenul său, Ludovic. Din acest motiv - conform deontologiei - ea nu trebuia difuzată. Era doar o convorbire între doi amici, deci nu una de interes public.
O a doua greşeală a profesorului de jurnalism Robert Turcescu este că a afirmat în emisiune că ministrul Ludovic Orban era beat şi l-a insultat. Or, din înregistrare reiese că Orban are într-adevăr probleme de pronunţie, este confuz, lipsit de coerenţă, dar este defensiv. Nicidecum ameninţător! Parcă cerea explicaţii de la prietenul său, cu lacrimile-n gât. Ameninţările au venit de la prezumtivul naş al lui Orban, la o diferenţă de câteva minute, atitudine care l-a făcut pe Turcescu, după cum singur mărturiseşte, să afirme că s-a creat o tensiune, ceea ce este cât se poate de adevărat.
O a treia greşeală a ziaristului Turcescu este că a manipulat în numele „interesului public“. Opinia publică murea de curiozitate să audă convorbirea, dar, dacă venea Orban în emisiune, totul era dat uitării. Nu discutăm moralitatea gestului de a înregistra discuţia cu un presupus prieten. Rămâne la latitudinea prietenilor domnului Turcescu să stabilească dacă-l vor mai suna sau nu ştiind să sunt înregistraţi.
Cum s-a ajuns la o asemenea nebunie în presă, la scandaluri între jurnalişti, la decizii ce implică un radicalism demn de viaţa politică, la un talibanism greu de închipuit? Nu doar partizanatul unor posturi, ci şi lipsa unor reguli clare ale gazetăriei, a unui cod deontologic adoptat de întreaga mass-media provoacă astfel de derapaje jurnalistice. Degringolada nu poate fi oprită decât prin adoptarea unor reguli. Pentru că acolo unde nu este lege, începe fărădelegea. Şi e valabil şi în presă.
În goana pentru rating, televiziunile au luat-o razna, calcă totul în picioare. Antena 3 este un exemplu de antijurnalism, de delir media. Părerile unor invitaţi sunt prezentate drept ştiri sigure, certitudini cu valoare de adevăr. Nu mai există informaţie, ci doar o răfuială neîntreruptă. În numele independenţei editoriale, toţi frustraţii care au ceva rău de spus despre Băsescu primesc spaţii generoase. Eşti apreciat ca jurnalist în funcţie de câte ori scoţi limba la Băsescu, faci glume porcoase, licenţioase, i-o zici cât mai deocheat. Iar unii o fac cu atâta patos de ajungi să te întrebi dacă nu cumva la mijloc nu e doar o amărâtă de leafă, ci ceva patologic. Staţia pare menită să existe numai pentru a enerva un singur om: Traian Băsescu, care este răufăcătorul suprem. Fiere-n direct: ninge din cauza lui Băsescu, Băsescu a pus gheaţă pe stradă şi a aruncat fetiţa sub maşina lui Orban etc.
Dan Diaconescu începe să pară un tip onorabil faţă de astfel de jurnalism. Da, presa e independentă, dar mulţi neghiobi sau amatori i-au sărit gardul.
Recomandările noastre
