Iată care sunt şi cum trebuie îngrjite plantele care reprezintă în diferite culturi spiritul naşterii Domnului.
Unele plante devin foarte populare şi dăruite în perioada următoare, reprezentând şi o parte din decoraţiunile tradiţionale. La români, planta tradiţională este vâscul. Să vedem însă cu ce îşi împodobesc alte popoare casa în preajma Sărbătorilor de Iarnă. > Poinsettia a fost apreciată de azteci ca fiind simbolul purităţii. Câteva secole mai târziu, primii creştini mexicani au adoptat această plantă ca fiind floarea ajunului de Crăciun. Poinsettia mexicană este astfel cunoscută ca Floarea Crăciunului în America de Nord.
Legenda spune că Pepita, o fată săracă, ducându-se la slujba de Crăciun, se plângea vărului ei că nu are ce dar să ducă la biserică. Pedro a încurajat-o spunând că orice dar este acceptat de Dumnezeu, dacă este dat din inimă. Pepita a luat de pe marginea drumului un buchet de ramuri pe care le-a pus apoi în biserică. Brusc, buchetul s-a colorat într-un roşu strălucitor, şi acest fapt a fost considerat drept un miracol de Crăciun. > Trandafirul Crăciunului (Serissa foetida), cunoscut de asemenea şi ca „trandafirul iernii“, înfloreşte în munţii din Europa Centrală, flori minuscule albe sau roz îmbrăcând întreaga coroană. Este un arbust cu frunze semi-persistente, care emană un miros neplăcut când sunt zdrobite. Este unul dintre cei mai comuni bonsai, mai ales în Japonia. Este uşor de menţinut, dar nu suportă excesul de apă.
> Roza Crăciunului sau trandafirul postului mare este şi o specie de spânz (Helleborus), chiar dacă nu este rudă cu trandafirul. Legenda spune că un tânăr păstor, numit Madelon, a vrut să-i ducă un dar micului Iisus. Auzind de darurile pe care le primise deja, el a realizat că darul lui va fi prea modest. Era foarte sărac şi nu avea bani decât pentru un mic buchet de flori. A început să caute o plantă, dar, pentru că era iarnă, nu a găsit nimic. Disperat, a început să plângă. Un înger l-a auzit, iar în locul în care au căzut lacrimile păstorului, au apărut aceste plante. > Laurul şi legenda lui sunt foarte vechi, multe superstiţii şi credinţe împodobind povestea lui. La români, coroniţe de lauri erau oferite tinerelor căsătorite în semn de felicitare. Crengi proaspete de laur erau trimise prietenilor, de aici venind obiceiul utilizării acestei plante în timpul Sărbătorilor ca semn de bun-venit. Anticii europeni credeau că prin frunzele lui spinoase alungau spiritele rele din casă. Bizar este că această credinţă se regăseşte şi la unii amerindieni din estul Americii de Nord, care plantau lauri în apropierea locuinţelor. Ramuri de laur cu fructe, pictate pe obiecte sau brodate pe haine erau semn de noroc. > Pohutukawa (Metrosideros excelsa) personalizează în Noua Zeelandă tradiţionalele culori ale sezonului festiv: roşu şi verde. Acest copac este asociat Crăciunului datorită ciorchinilor de flori purpurii ce apar din noiembrie până în ianuarie. VASCUL Legende la cumpăna dintre ani Vâscul este important în mitologia norvegiană, unii crezând că aici îşi are originea obiceiul sărutului sub crenguţă. Zeul luminii şi al purităţii, Baldur, este omorât cu o săgeată făcută din vâsc. Această moarte fusese anticipată de Frigg, zeiţa cerului, mama zeului, cea care ştia destinul tuturor, dar nu avea voie să-l dezvăluie nimănui. Ea a încercat să evite tragedia, cerând tuturor elementelor naturii să îl protejeze pe Baldur, mai puţin vâscului, pe care îl considerase neînsemnat. În Anglia, vâscul a fost folosit în ritualurile de fertilitate, acestea fiind mai repede sursa sărutului sub vâsc decât în Scandinavia. În tradiţia românească, vâscul este considerat ca aducător de noroc, iar această idee este moştenită de pe vremea dacilor.
Recomandările noastre
