Crin Antonescu a mărturisit, la Interviurile 2+1, că va candida la preşedinţia României în 2009, în caz că PNL nu va găsi pe altcineva mai bun pentru confruntarea cu Traian Băsescu. Dacă va fi nevoie, ar putea concura şi pentru şefia partidului a cărui misiune este, în opinia sa, restabilirea legăturii cu alegătorii săi tradiţionali.

Criză de identitate. Vicepreşedintele PNL crede că partidul are o mare problemă de identitate în raport cu propriul electorat. Cauzele: aducerea lui Theodor Stolojan la conducere în 2002 şi inconsecvenţele din discursul guvernului Tăriceanu. El a admis posibilitatea ca procentul PNL la euroalegeri (13,44%) să fi fost obţinut „vorbind despre pensii, care nu e o temă constantă şi esenţială a liberalismului“. În acest timp, partidul este deposedat de temele sale, cum ar fi anticomunismul, „printr-o operaţiune care consacră impostura «PD - partid de dreapta, Traian Băsescu - liderul anticomunismului românesc»“.

Ce nu trebuie să facă PNL. Crin Antonescu a reiterat necesitatea unei remanieri guvernamentale şi a vorbit despre ce nu trebuie să facă guvernul Tăriceanu în 2008: „N-ar trebui să facă un guvern de coaliţie cu PSD, să întindă coada binecuvântărilor sociale, să tolereze micile şi marile aranjamente, parazitismul unor oameni sau grupuri economice, clientelismul politic exagerat“.

Mircea Marian: De ce are rezerve premierul faţă de numirea Noricăi Nicolai ca ministru al justiţiei? Crin Antonescu: Nu ştiu dacă premierul are rezerve faţă de numirea Noricăi Nicolai, ci, pur şi simplu, are nevoie de un timp de gândire. Nu ştiu dacă nu cumva este deja hotărât, nu ştiu dacă ezită. Până la urmă îi revine dreptul de a face o propunere pe care o va discuta cu colegii din Biroul Permanent al PNL. Ioana Lupea: Ce o recomandă pe Norica Nicolai? Este un vicepreşedinte puternic, influent, simpatizat în PNL. Doi, formaţia şi activitatea sa profesională de procuror şi judecător. Trei, activitatea, discursul public din ultimii şapte, opt ani. I.L.: Aţi susţinut o remaniere guvernamentală? Da. I.L.: De ce şi pe cine? Am susţinut nevoia unei remanieri înainte de campania electorală. Era clar că, la nivelul imaginii, guvernul are puncte vulnerabile. N-am avut o listă, am solicitat doar o discuţie în legătură cu acest aspect şi cu modalităţile de a remedia situaţia, printre altele printr-o remaniere. S-a optat pentru respingerea acestei propuneri şi constat că, odată cu demisia domnului Chiuariu, ajungem tot acolo, probabil cu costuri mai mari. M.M.: Mai este de actualitate? Da. N-aş vrea să dezvolt, nu din disciplină de partid, ci pentru că doresc să discut aceste lucruri mai întâi în organismul de conducere al partidului. M.M.: Domnul Păcuraru ar putea urma calea deschisă de domnul Chiuariu. Este remaniabil? Din câte ştiu eu, domnul Păcuraru nu are nicio intenţie în acest scop. Iar după activitatea sa la minister şi imaginea publică, cred că nu.

I.L.: De ce guvernul şi PNL nu s-au delimitat mai ferm de declaraţia lui Adrian Cioroianu, care vorbea despre deportarea infractorilor în deşertul egiptean? A fost comentată mai mult decât orice altă faptă comisă de vreun ministru de-al nostru. Am reacţionat imediat şi am vorbit despre o gafă. A încerca să-i construiţi domnului Cioroianu imaginea unui ideolog şi practician nazist mi se pare că este serviciu nemeritat.

M.M.: Gafele nu sunt sancţionate decât verbal? Asta depinde de cei care iau decizii. M.M.: Primul care trebuia să ia o decizie în acest caz era PNL. Primul care trebuia să ia o decizie era premierul. Iar decizia premierului a fost aceea de a-l păstra pe domnul Cioroianu în funcţie, într-un moment în care o vacanţă sau o criză de succesiune la MAE nu era de dorit. Eu aş fi luat o altă decizie. M.M.: Adică l-aţi fi schimbat. Da, dar asta nu înseamnă că decizia mea era bună şi a premierului proastă. M.M.: Nu credeţI că ar fi fost necesară o delimitare mai fermă şi faţă de declaraţia lui Bogdan Olteanu despre ambasadorul SUA? Domnul Taubman a făcut şi a continuat să facă afirmaţii riscante. Când spune că actuala Constituţie a României, desigur imperfectă, nu poate asigura democraţia, îşi asumă că România nu este un stat democratic. Or, asta infirmă acţiunile şi poziţiile SUA din ultimii cel puţin 10 ani faţă de România. Reacţia lui Bogdan Olteanu a fost însă una de care m-am delimitat şi sunt de acord că era necesară o delimitare a premierului. M.M.: Ar fi o soluţie să aduceţi PSD la guvernare? Nu, nu mai încercaţi să aduceţi PSD la guvernare. M.M.: Presa a relatat despre o întâlnire între premierul Tăriceanu şi Mircea Geoană... Ceea ce încerc să vă spun este că nu va exista, cel puţin în această legislatură, un guvern PNL-PSD. Domnul Tăriceanu s-a întâlnit cu domnii Geoană şi Hrebenciuc pentru a discuta despre buget. Nu înţeleg de ce nu se monitorizează întâlnirile domnului Blaga cu oameni din PSD, inclusiv cu domnul Hrebenciuc. I.L.: Domnul Iliescu propunea ca PSD şi PNL să conlucreze pentru a-l izola pe Traian Băsescu. Sunteţi de acord? Nu avem ca obiectiv politic izolarea lui Traian Băsescu. I.L.: Dar cum vi se pare, ca imagine, faptul că Ion Iliescu vrea să fie aliatul PNL? Important este că, din punctul de vedere al PNL, nu este şi nu va fi de imaginat o alianţă cu Ion Iliescu ori cu o formaţiune politică inspirată sau condusă de Domnia Sa. Sunt prea multe lucruri care ne separă. I.L.: Este legendă sau realitate că Bogdan Olteanu este negociatorul PNL cu Viorel Hrebenciuc? Este clar că Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei, a avut, probabil, numeroase întâlniri cu Viorel Hrebenciuc, liderul grupului parlamentar cel mai numeros. Nu-mi amintesc vreo situaţie în care Olteanu să fi avut din partea conducerii PNL un mandat de a negocia ceva. Datorită prestigiului lui Hrebenciuc a înflorit o legendă şi s-a constituit cuplul Olteanu-Hrebenciuc. I.L.: Credeţi că un personaj ca domnul Hrebenciuc este necesar politicii româneşti? După părerea mea, domnul Hrebenciuc este reprezentativ pentru deceniul ’90 şi pentru perioada 2001-2004. Cu bune şi cu rele, într-un fel, asemănător domnului Iliescu. M.M.: Cine vă votează bugetul în aceste condiţii? O majoritate din parlament. Dacă nu, am avut întotdeauna soluţia părăsirii guvernului. Eu cred că, la căderea în parlament a bugetului sau la o modificare de esenţă a acestuia, guvernul ar trebui să plece, chiar dacă nu-l obligă Constituţia. COSTURILE GUVERNĂRII „Niciodată după ’90, PNL nu a avut o asemenea problemă de identitate“ I.L.: Care este cea mai mare greşeală făcută de PNL în 2007? S-a petrecut în 2002, nu în 2007. Nota de plată pentru acea greşeală, politică şi de morală politică, curge, plătim rate şi dobânzi copioase. N-aş spune că le plătim pe nedrept: domnul Stolojan n-a venit cu tancurile sovietice să cucerească partidul, 40 de filiale au fugit la Hanul lui Manuc să-l implore să-l preia. M.M.: Dar nu le datorează PNL lui Stolojan şi lui Băsescu faptul că este la guvernare? Asta înseamnă că pornim de la prezumţia că prezenţa la guvernare este neapărat un lucru bun. Geneza ei este discutabilă din punctul de vedere al PNL şi costă mult, sper că exagerez, identitatea partidului. Niciodată de la Tătărescu încoace liberalii n-au avut atâta putere executivă, dar niciodată după ’90, PNL nu a avut o asemenea problemă de identitate în raport cu propriul electorat. Guvernarea trage tinicheaua originii şi, fără nicio supărare şi cu toată simpatia pentru Călin Popescu- Tăriceanu, în calitate de prim-ministru este copilul cuplului Băsescu-Stolojan. Cred că şi Băsescu are o problemă când susţine că premierul, pe care nu l-a pus, ci l-a impus, este capul tuturor relelor. M.M.: În anii de guvernare, PNL a pierdut electorat? Dacă în marile oraşe, în vestul ţării, în segmentul dinamic, educat, emancipat, am pierdut alegători în favoarea PD şi a lui Traian Băsescu, avem o problemă. Sigur că scorul în sine, 13-14%, nu este satisfăcător, dar nici catastrofal. Dacă mă uit însă de unde provin aceste voturi, văd că am riscul unei instabilităţi. Estimez, fără un studiu, că le-am luat vorbind despre pensii, care nu e o temă constantă şi esenţială a liberalilor. Nu doresc să acreditez ideea falsă că, pentru a-şi păstra identitatea, PNL nu trebuie să dea pensii. Atunci când nu vom mai avea însă nici primarii localităţilor mici şi mijlocii, şi nici ploaia de bani de la guvern, graţie unor merite de guvernare, s-ar putea să-mi dau seama că electoratul meu stabil, care-mi dă viaţă politică, nu mai e acolo. M.M.: Guvernul a fost preocupat în ultima vreme doar de măsuri sociale. N-am să neg, m-aş socoti caraghios, în bună parte, această preocupare a avut motivaţie electorală. Ar trebui să observăm împreună că acest lucru s-a petrecut şi sub o presiune populistă din partea aşa-zisei drepte, Traian Băsescu, PD şi asociaţii. E foarte bine că s-au mărit pensiile. Sper ca analizele economice optimiste, care arată că gradul de sustenabilitate al acestor măsuri este acceptabil, să se confirme. Dar dacă facem din politică un fel de licitaţie populistă, nu ajungem departe. E misiunea PNL să ră- mână acelaşi partid care a avut curaj încă din 1990 să spună adevăruri impopulare. Din acest punct de vedere vorbesc despre o identitate pusă în discuţie. Constat că PNL e în pericol de a fi deposedat de câteva dintre temele sale, cum ar fi cea anticomunistă, printr-o operaţiune excelent lucrată care consacră o impostură: PD partid de dreapta, Traian Băsescu liderul occidentalismului şi anticomunismului românesc. Soluţia nu e văicăreala, ci denunţarea eficace şi credibilă a imposturii. I.L.: Opoziţia fermă faţă de Băsescu a dus la pierderea unor alegători, dar v-a adus alţii? Am pierdut şi poate că am şi câştigat, diferenţa nu e foarte mare, dar e negativă. Vreau să fac o precizare: lupta dintre Traian Băsescu şi PNL este de supravieţuire, el a avut obiectivul manifest de a desfiinţa PNL, nu administrativ, ci politic. Cine nu ne crede să se uite la evoluţia spectaculoasă a PLD. I.L.: Antibăsescianismul atrage alegătorii antibăsescieni? Dacă PNL are pretenţia, şi o are, că este partid istoric, trebuie să ţină seama şi de criteriul calitativ, prin care înţeleg un electorat apartenent la valorile liberale. Eu nu vreau să atrag voturile unor nemulţumiţi de Băsescu. Printre ei pot fi şi unii care trăiesc din mecanismele corupţiei şi care, auzindu- l pe Băsescu vorbind despre corupţie, sunt nemulţumiţi.

CE N-AR TREBUI SĂ FACĂ GUVERNUL TĂRICEANU ÎN 2008 „Un guvern cu PSD, să întindă coarda binecuvântărilor sociale, să tolereze aranjamentele“ I.L.: Există o discuţie în PNL privind organizarea simultană a generalelor cu locale din 2008. Se vehiculează în cercurile PNL o asemenea ipoteză. Este fantasmagorică pentru că nu se poate traduce în fapt. Înseamnă declanşarea de alegeri anticipate, şi dacă nu a reuşit Traian Băsescu, nu va reuşi nici Călin Popescu-Tăriceanu, chiar într-o înţelegere cu Boc şi cu Geoană. Mai ales în condiţiile schimbărilor sistemului electoral, o majoritate dintre actualii parlamentari nu este deloc sigură că se va găsi în viitorul parlament. Va acţiona împotriva deciziilor de partid, pentru că mai are şase luni de mandat. M.M.: Ce-ar trebui să facă guvernul Tăriceanu în 2008 pentru electoratul pierdut? Să aibă un discurs public, coerent, corect, convingător, sincer. Să nu mai existe inconsecvenţe. Să există o lucrare de imagine mult mai competentă. Acest guvern, cu toate năzbâtiile unora dintre membrii săi, a făcut mai mult decât a arătat că face. I.L.: Are doar o problemă de imagine? Cu riscul de a fi mai puţin bun coleg, voi fi sincer. Situaţia acestui guvern, a partidului, a lui Călin Popescu-Tăriceanu nu e deloc una tipică. E o situaţie la care premierul Tăriceanu nu s-a aşteptat. Nu a fost pregătit să fie prim-ministru, nu a fost pregătit să fie premier şi lider de partid angajat într-o luptă cu fostul său aliat, nu a fost pregătit să poarte un război - pe care nu şi l-a dorit, dar îl suportă - cu zona privilegiată a mass-mediei şi a factorilor de opinie din societatea românească, susţinătoare tradiţională a dreptei. Nu şi-a imaginat nici premierul - şi nici eu - că vom fi în asemenea fel atacaţi de GDS. Nu că am muri din cauza asta, dar ne doare, ne afectează, ne descumpăneşte. Pentru toate acestea, premierul a fost obligat să se pregătească din mers, a improvizat, şi uneori nu a improvizat inspirat. Cred că guvernului, chiar premierului, i-a lipsit o anumită alonjă, o anumită anvegură, în a muta atenţia de la conflictul Băsescu-Tăriceanu la o zonă care să ne avantajeze. Mi-e mai uşor să spun ce n-ar trebui să facă guvernul în 2008.

I.L.: Ce n-ar trebui să facă? N-ar trebui să facă un guvern de coaliţie cu PSD. N-ar trebui să întindă coarda binecuvântărilor sociale. Am încredere că vechiul şi autenticul liberal din Călin Popescu-Tăriceanu ştie unde este limita rezonabilă economică. N-ar trebui să tolereze, pentru că probabil şi asta se întâmplă, ceea ce nu mai suportă majoritatea populaţiei României. M.M.: Adică? Micile aranjamente, marile aranjamente, parazitismul unor oameni sau grupuri economice, care pretind că sunt vârfuri ale capitalismului, dar nu sunt, învârtelile, numirile preferenţiale, clientelismul politic exagerat, infestarea cu politruci a conducerii educaţiei sau a altor sisteme. Lucruri la care excelează PD, dar e rău că o facem şi noi.

I.L.: La cine vă refereaţi? Pot să vă spun la cine nu mă refer. N-am să dau nume, există documente, există contracte, există urme ale modului în care nişte oameni s-au îmbogăţit. Necazul este că se transformă în modele pentru societate, că au o influenţă ocultă şi nocivă asupra politicii. Traian Băsescu are dreptate când spune asta. M.M.: Traian Băsescu are dreptate şi când îl numeşte pe Dinu Patriciu? Nu. Să presupunem că Dinu Patriciu s-ar afla în această situaţie, n-ar avea oricum dreptul să-l nominalizeze doar pe el. Eu văd la Dinu Patriciu elementele unei construcţii serioase economice. Dacă cineva are obiecţii cu privire la cum s-a realizat această construcţie, îi poate deschide dosar penal. Nu pot să nu observ că Traian Băsescu nu mai suflă niciun cuvinţel despre alţi oameni putred de bogaţi şi cu influenţă asupra politicii, cum ar fi Sorin Ovidiu Vîntu. Nu-l cunosc pe omul respectiv, nici nu ştiu ce afaceri are, dar este un nume vehiculat intens, inclusiv de Traian Băsescu. Mai protestez asupra încă unei legende, aceea a dominaţiei lui Dinu Patriciu asupra PNL. Dar să vorbim despre viitor, Traian Băsescu aparţine cel mult prezentului. I.L.: Dacă raportul pe Justiţie din ianuarie va fi critic la adresa guvernului, ce atitudine va avea PNL? Ideea vehiculată în media sau în discursul unor politicieni, că o prestaţie slabă a ministrului justiţiei, oricare ar fi el, sau un conflict între preşedinte şi ministrul justiţiei atrage după sine activarea clauzei de salvagardare, nu e valabilă. Discutăm în ianuarie. I.L.: Dacă privatizarea cu Ford a Daewoo eşuează din cauza guvernului, cine-şi va asuma greşeala? Dacă acest lucru se va petrece, sper să nu fie cazul, evident că guvernul va trebui să-şi asume responsabilitatea. PORTRET Mihai-Răzvan Ungureanu este al lui însuşi I.L.: Se va descurca Mihai-Răzvan Ungureanu la şefia SIE? Problema nu e să te descurci, ci să duci instituţia spre modelul ei autentic. Am încredere în Mihai- Răzvan Ungureanu, a frecventat modelele occidentale. Şi cred că este suficient de orgolios să nu stea în lesa preşedintelui. M.M.: Îl percepeţi ca pe omul lui Băsescu sau ca pe omul PNL? Este al lui însuşi. E un compliment care sper să aibă acoperire. „Omul cutăruia“ are o conotaţie negativă pe care el nu o merită.

PLANURI DE VIITOR „Dacă nu se va găsi cineva mai bun, atunci nu mă voi da în lături de la o candidatură la preşedinţia României“ I.L.: Sunteţi văzut ca o alternativă la Călin Popescu-Tăriceanu. Această teză s-a născut în media, nu e a mea. Sigur că avem fiecare dintre noi idei despre cum ar trebui condus partidul. Dar nu mi-am pus niciodată problema să fiu succesorul lui sau alternativa la Călin Popescu- Tăriceanu. Problema pe care mi-o pun este ca acest partid, cu Călin Popescu-Tăriceanu în frunte şi noi alături de el, să meargă în direcţia şi cu mijloacele care mi se par potrivite. M.M.: Vă bate gândul să candidaţi la preşedinţia partidului? Mă interesează, în primul rând, ca PNL să restabilească raportul cu acel electorat pe care l-a generat, care l-a susţinut şi pe care partidul l-a exprimat. Este garanţia vieţii şi succesului partidului. Va trebui să devin eu preşedintele partidului pentru asta? E o chestiune secundară la care deocamdată nu pot răspunde. Dacă voi socoti că e nevoie, voi face acest lucru. M.M.: Cine-l bate pe Traian Băsescu în 2009, de la PNL, de exemplu? Nu ştiu, dar dacă PNL nu se întreabă „cine-l bate în 2009“ are o problemă. I.L.: Dv. aţi intra în competiţie? Da. Dacă nu se va găsi cineva mai bun decât mine, atunci nu mă voi da în lături. Nu am avut nicio discuţie, nici măcar o preocupare în legătură cu acest subiect. Dar dacă PNL nu are capacitatea să-i opună lui Traian Băsescu un om, nu idei, un singur om, atunci războiul este pierdut, indiferent cât de mult va involua acesta până în 2009. Cred că e una dintre urgenţele PNL. M.M.: Aţi fost vreodată plătit, direct sau indirect, de Patriciu? Nu. Am avut două sau trei luni un contract de colaborare pentru nişte studii făcute împreună cu Institutul de Studii Liberale. Am fost plătit cu o sumă care nu depăşea 5.000 de dolari. M.M.: Era finanţat de Dinu Patriciu? Da, era finanţat de Patriciu. La înfiinţarea institutului au contribuit Patriciu, Tăriceanu, Ruşanu, Boureanu şi cu mine, e posibil ca toţi ceilalţi patru să fi şi finanţat, era clar din capul locului că eu nu pot să ofer bani. Institutul n-a avut nicio treabă cu Dinu Patriciu, iar munca noastră n-a fost retribuită. Consider că pot să răspund liniştit la întrebarea dacă eu am avut de beneficiat în vreun fel de pe urma lui Dinu Patriciu. TESTUL DE SINCERITATE „Când noi ne smulgeam «22»-ul din mână, domnii Băsescu, Berceanu, Videanu făceau bani şi făceau politică cu FSN“

I.L.: Sunteţi dezamăgit că elita intelectuală de dreapta a avut o altă opţiune politică decât cea tradiţională, pentru partidele istorice? Eu nu voi uita niciodată, indiferent câte m-ar despărţi astăzi de Gabriel Liiceanu, cât aş găsi de jalnice anumite secvenţe din comportamentul său în raport cu politicul, ce a însemnat vocea lui Gabriel Liiceanu la începutul anilor ’90. Atunci când noi ne smulgeam „22“-ul din mână, domnii Băsescu, Berceanu, Videanu etc. făceau bani şi făceau politică cu Frontul Salvării Naţionale. Nu am cum să salut faptul că acum aceşti oameni sunt la pieptul domnului Liiceanu. Mă tem că nu-l preţuiesc suficient, pentru că vocea lui n-a însemnat niciodată nimic pentru ei. I.L.: Sunteţi supărat pe GDS, dar ce se va întâmpla cu GDS, îşi pierde sediul? GDS e într-o postură jenantă, de victimă pe care nimeni nu o violentează. Din câte ştiu, guvernul a făcut ceea ce trebuie făcut pentru ca GDS să-şi păstreze mica lui feudă. I.L.: Vă simţiţi nedreptăţit de presă, sunteţi destul de critic la adresa ei? Când văd ce păţesc alţii, nu. Mulţi spun că sunt chiar un răsfăţat. I.L.: Ce comentator politic citiţi cu plăcere? Urmăresc cu plăcere mulţi ziarişti, din toate generaţiile. Sunt ziarişti al căror partizanat mă scoate din minţi, dar care mă încântă prin virtuţile lor intelectuale, de stil. De exemplu, Emil Hurezeanu. Probabil că sunt cel mai aproape, uneori am nevoie chiar de felul lui, câteodată nedrept, dar expresiv de a scrie, de domnul Cristian Tudor Popescu.