Documentarul „Război pe calea undelor“, povestea Europei Libere, a avut premiera la Sibiu.

Prima seară a Astra Film Fest, festivalul internaţional de film documentar de la Sibiu, a adus o premieră: „Război pe calea undelor“ („Cold waves“), în regia lui Alexandru Solomon.

La proiecţia filmului despre Radio Europa Liberă, producţie România- Germania-Luxemburg, printre spectatori s-au aflat şi doi dintre protagonişti: Emil Hurezeanu şi Nestor Rateş (în prezentarea oficială apare Ratesh), extrem de emoţionaţi după vizionare.

Întâlnire la München

Documentarul vorbeşte despre ceea ce a însemnat Europa Liberă atât pentru ascultători, redactori, cât şi pentru oamenii regimului. Pornind de la cutremurul din 1977, când postul de radio a fost calea de comunicare între cei afectaţi, regizorul cercetează fiecare ungher al postului de radio unde licărea o rază de speranţă pentru români. Solomon reuşeşte să organizeze o întâlnire cu celebrele „voci“, la sediul din München al radioului, acum facultate de jurnalism.

Plimbarea pe coridoare a foştilor colegi se transformă într-o plimbare prin mult mai întortocheatele coridoare ale istoriei. Participă cu mărturisiri îmbinate într-o poveste emoţionantă Neculai Constantin Munteanu, Nestor Rateş, Emil Hurezeanu, Monica Lovinescu, dar şi disidenţi: Doina Cornea sau Vasile Paraschiv.

Nu lipsesc personajele din cealaltă parte a baricadei: Ilie Merce, comandantul grupei „Eterul“ din Securitate, Cornel Burtică, secretar al PCR, sau Carlos Şacalul, intervievat telefonic.

Goma, absent

Filmul nu judecă, dar, punând întrebări şi investigând, prezintă faptele, aşa cum le descriu protagoniştii. Sunt atinse şi etapele apelului lui Paul Goma, dar şi atentatul cu bombă din 1981, de la redacţie, şi presupusele iradieri asupra redactorilor. Ni se aminteşte şi de muzica de la Europa Liberă, şi de criza alimentară.

Filmul se încheie în prezent cu personajele reconvertite: Emil Hurezeanu face emisiuni la televiziune, N.C. Munteanu nu îşi găseşte locul în România şi preferă să plece din nou, în timp ce Ilie Merce e liderul grupului parlamentar PRM.

„E un film despre cum putem înţelege lumea de azi ascultând vocile din trecut. E o poveste utilă pentru lumea de azi, în care media este atât de diversă“, spune Alexandru Solomon, precizând că filmul este mai degrabă făcut pentru cei care nu ştiu nimic despre Europa Liberă. Pentru cei care au trăit acele vremuri, filmul aduce povestea oamenilor care erau atunci doar „voci“.

Misterul colegilor dispăruţi

O parte din echipa filmului a urcat pe scenă luni seara, după proiecţie. Profund emoţionat, Hurezeanu a spus că „un astfel de film reuşeşte să transmită mesajul cel mai important: a existat Europa Liberă, iar noi suntem liberi să tragem concluzii“.

Hurezeanu consideră că filmul este o poveste subiectivă, care prezintă realitatea în viziunea autorilor, şi „un omagiu antipatetic pentru colegii care au dispărut în condiţii neexplicate nici după 20 de ani“. Iar Nestor Rateş a spus că este „un film făcut cu mare măiestrie, care nu exagerează“.

INTERVIU CU ALEXANDRU SOLOMON

„Nu era menirea mea să trag două palme pe loc, ci să fac filmul“

EVZ: În plan personal, cum v-a afectat întâlnirea cu toţi oamenii aceştia care apar în film, de la cei mai frumoşi la cei odioşi? Alexandru Solomon: A fost foarte greu de ţinut echilibrul, pentru că nu e o poveste cu eroi. Sunt mai multe personaje negative, dacă vreţi, dar nu e o poveste cu eroi. Şi nici radioul în sine, ca fenomen, nu este un lucru glorios în totalitate. Sper că se înţelege că aceleaşi defecte de care noi ne loveam aici în ţară ei le-au replicat acolo, la München sau la Paris. E România „în mic“. Asta a fost cel mai greu de găsit, linia asta pe care să nu cazi nici în elogiul Europei Libere, nici în antiamericanismul facil de azi. Cred că se înţelege că situaţia oamenilor de la radio era paradoxală, între americani, ascultători din România, securişti, tot felul de forţe şi vectori care îi trăgeau şi îi împingeau în toate direcţiile. Aşa e viaţa, mai subtilă...

Cum aţi reuşit să vă păstraţi calmul în anumite situaţii, cele în care publicul reacţionează, se revoltă? Nu conta părerea mea, nu era cazul să mă implic. Mie nu-mi iese un interviu dacă nu devin cumva empatic cu subiectul. Nu să simpatizezi, nu am simpatizat niciodată cu subiectul... Dar trebuie să fii prezent, să înţelegi cum judecă omul respectiv. Dacă vreţi, mai degrabă, după filmare mi-a fost uneori ruşine că nu am reacţionat. Dar nu asta era menirea mea, să trag două palme pe loc, ci să fac filmul şi ei să vorbească.

A fost un mare absent din film, Paul Goma. Da, dar m-a refuzat. L-am contactat, am insistat deseori, am filmat şi exeriorul casei. Nu se poate face un film despre România acelor ani fără Goma, fără povestea mişcării Goma, iar ea există în film prin alţii. CULISE

Un film muncit

> Pentru realizarea peliculei, s-au purtat discuţii cu 120 de oameni.

> S-a filmat în România, Belgia, Franţa, SUA, Ungaria.

> Concurează în Festivalul ASTRA la secţiunea „Europa“.

> Buget: 450.000 de euro, un sfert provenind de la CNC.

> De pe 29 noiembrie în cinematografe. Proiecţii de gală în Bucureşti, Cluj, Oradea, Timişoara, Iaşi şi Constanţa.