Vom avea salarii europene

Vom avea salarii europene

România ar putea avea un singur salariu minim garantat, dacă guvernul, patronatele şi sindicatele ajung la un compromis între venitul de 450 de lei - anunţat de executiv pentru 2008 - şi cel de 550 de lei, solicitat de sindicate.

Pe de altă parte, ministrul muncii, Paul Păcuraru, a declarat, ieri, că ar fi nevoie de încă 20 de ani de creşteri economice similare cu cea din 2008 pentru a ne apropia la 75% din media Uniunii Europene în ceea ce priveşte veniturile medii.

Faţă de propunerea sindicatelor ca salariul minim în 2008 să fie de 550 de lei, Păcuraru a spus că aceasta este o valoare destul de mare, care va avea mai multe efecte. De aceea, ministrul a anunţat că va cere guvernului „ruperea“ prestaţiilor sociale - cum este şomajul - de venitul minim garantat şi calcularea acestora după un indicator social de referinţă.

Guvernul a stabilit salariul minim pe economie pe 2008 la nivelul de 450 de lei, cu doar 2% mai mare decât salariul minim prevăzut prin Contractul Colectiv de Muncă. Asta în ciuda faptului că, anul trecut, se angajase în faţa parlamentului la un nivel al salariului minim de 654 de lei pentru anul 2008.

Ne puteți urmări și pe Google News