Războiul DNA - Chiuariu intră în prelungiri

Războiul DNA - Chiuariu intră în prelungiri

Ministrul justiţiei cere în continuare demiterea procurorului Ţuluş, în condiţiile în care membrii CSM nu au constatat deficienţe grave la DNA.

Ministrul justiţiei, Tudor Chiuariu, a cerut, aseară, din nou, ca procurorul Doru Ţuluş, şeful Secţiei a II-a din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţ ie (DNA) să fie destituit din funcţie.  De fapt, el şi-a reiterat cererea mai veche cu acelaşi obiect, pe care a formulat- o la începutul lunii mai, dar a admis ulterior să o blocheze temporar la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Atunci, a fost de acord să-i lase pe inspectorii judiciari să facă un control la DNA pentru a vedea dacă există cu adevă rat deficienţe grave de organizare în această structură, după cum chiar ministrul susţinea. Punct şi de la capăt Ministrul justiţiei a cerut din nou capul procurorului Ţuluş imediat după ce membrii Secţiei de procurori a CSM au adoptat raportul de control al activităţii DNA, după o dezbatere care a durat aproape şapte ore. În urma discuţiilor s-a decis, prin vot, ca raportul inspectorilor judiciari să fie modificat în funcţie de obiecţiile ridicate de procurorul-şef al DNA, Daniel Morar, şi acceptate de membrii CSM. Concret, aceştia au decis ca din raport să fie eliminate mai multe critici neîntemeiate ale inspectorilor care l-au întocmit şi câteva erori ale acestora. De pildă, la Secţia militară a DNA există în realitate 67 de dosare, dar inspectorii CSM au notat în raport doar 35. Pe de altă parte, Secţia de procurori a CSM a decis ca inspectorii judiciari ai instituţiei să revină la DNA în primăvara lui 2008 şi să verifice în ce măsură s-au remediat deficienţele de organizare constatate acum şi care nu au fost eliminate în urma obiecţiilor procurorului- şef Daniel Morar. Ieri-seară, în jurul orei 19.00, imediat după ce vicepreşedintele CSM, Dan Chiujdea, a făcut publică soluţia la care s-a ajuns în cazul DNA, ministrul justi- ţiei, Tudor Chiuariu, a solicitat să fie pusă din nou pe rol cererea de revocare din funcţie a procurorului-şef Doru Ţuluş, iar CSM să se pronunţe asupra ei. Acest lucru urmează să se discute, cel mai probabil, peste două zile. CONCLUZIE Un raport CSM cu multe erori Membrii Secţiei de procurori a CSM, procurorul-şef al DNA, Daniel Morar, şi ministrul justiţiei, Tudor Chiuariu, au discutat vreme de câteva ore pe marginea problemelor ridicate de raportul de control asupra activităţii DNA.

Iniţial, şeful DNA a prezentat o listă lungă de obiecţii cu privire la constatările din acest raport. El a criticat faptul că inspectorii judiciari trimişi de CSM să verifice cum îşi fac treaba procurorii anticorupţie nu şi-au respectat propria metodologie de lucru şi, din această cauză, rezultatul final a fost un raport inegal şi lipsit de coerenţă, neoferind o imagine completă şi veridică a activităţii DNA. Morar: „Inspectorii CSM nu cunosc legislaţia“ Criticile lui Morar s-au îndreptat în special către cei doi inspectori CSM - Constanţa Robu şi Marin Liţă - care au controlat Secţia a II-a din DNA, condusă de procurorul Doru Ţuluş. „Raportul acesta seamănă cu un vehicul cu greutatea pe o singură roată, şi anume Secţia a II-a (cea condusă de procurorul Ţuluş - n.r.). Spun asta pentru că activitatea procurorilor de la Secţia I este reflectată în raport în 26 de pagini, iar la Secţia a II-a în 244 de pagini. Diferenţele sunt evidente şi le consider nejustificate“, a declarat procurorul Daniel Morar. Şeful DNA a mai susţinut că inspectorii CSM au dovedit, în câteva rânduri, că nu cunosc actuala legislaţie, în condiţiile în care le-au reproşat procurorilor anticorupţie că nu respectă prevederi legislative care au fost abrogate anul trecut sau chiar în urmă cu patru-cinci ani, iar că în alte rânduri au scris în raport neadevăruri. Aproape toţi membrii Secţiei de procurori a CSM, inclusiv procurorul general al României, Codruţa Kovesi, au admis că raportul inspectorilor judiciari este imperfect, mai ales prin faptul că nu ţine cont de complexitatea şi specificul dosarelor pe care le lucrează anchetatorii anticorupţie.

În plus, unii membri CSM şi-au amintit că o parte dintre deficien- ţele constatate la DNA - cum ar fi cele legate de modul în care se înregistrează plângerile şi sesizările - au fost găsite şi la alte unităţi de Parchet la care s-au făcut controale, fără să fie însă înţelese ca nereguli grave, ci mai degrabă ca un semnal care arată că ar fi nevoie de o reglementare coerentă şi unitară după care să se ghideze toţi procurorii din ţară. Chiuariu, reţinut în timpul dezbaterilor În final, toţi procurorii din CSM au dat asigurări că scopul raportului nu a fost de a organiza o vânătoare de greşeli şi nici de a decapita instituţia. „În ceea ce mă priveşte, eu nu regret nici astăzi că am votat ca Morar să fie şeful DNA. Eu cred că este la locul potrivit şi că îşi face foarte bine treaba“, a ţinut să spună procurorul Liviu Dăscălescu, unul dintre membrii CSM. Ministrul justiţiei, Tudor Chiuariu, care a folosit neîncetat informaţii trunchiate din acest raport pentru a acuza DNA de „poliţie politică“, s-a arătat mai reţinut în timpul dezbaterilor de ieri, el reuşind la un moment dat să stârnească zâmbete prin câteva intervenţii prin care a dovedit că nu înţelegea ce se discuta în sală. CONTROVERSAT Procurorul Ţuluş, mărul discordiei din justiţie În al 13-lea an al carierei sale ca procuror, Doru Ţuluş - şeful Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe celor de corupţie din cadrul DNA - s-a transformat în mărul discordiei dintre ministrul justiţiei, Tudor Chiuariu, şi subordonaţii săi.

În primăvara acestui an, lista dosarelor deschise de procurorii din subordinea lui Ţuluş pe numele unor politicieni influenţi (cum ar fi liderul PC, Dan Voiculescu, fostul vicepremier Gheorghe Copos sau preşedintele UDMR, Marko Bela) a fost completată chiar de „Poşta Română“, în care principalul acuzat este însuşi Chiuariu. La aproximativ două săptămâni de la declanşarea anchetei în această ultimă cauză, ministrul cerea revocarea din funcţie a lui Doru Ţuluş. Solicitarea lui Chiuariu a reprezentat debutul „războiului“ din justiţie, care s-a acutizat pe fondul unui control dur la DNA - în timpul căruia inspectorii CSM au vizat cu precădere secţia condusă de Ţuluş -, al atacurilor publice lansate de Chiuariu şi al reacţiilor negative primite de la Bruxelles.

Ne puteți urmări și pe Google News