Şi a fost ziua moţiunii! Ce mai freamăt, ce mai zbuciuminutil, vor spune mulţi, fără a avea totuşi dreptate.

Votul final a scos totuşi la iveală alianţe transpartinice ce fuseseră dezavuate de protagonişti, cum ar fi parteneriatul dintre PNL şi gruparea Iliescu- Hrebenciuc din PSD.

Cinismul calculelor politice reci a atins noi culmi pe 3 octombrie, cĺnd un veteran al stângii ca Ion Iliescu a condus operaţiunea de torpilare a moţiunii propriului partid şi a salvat un guvern liberal. Reciproc, un premier liberal, care în iunie 1990 a trăit devastarea sediului propriului partid de hoardele de mineri inspirate de domnul Iliescu, a devenit brusc un discipol şi un apărător al acestuia.

Axa Iliescu-Tăriceanu este, orice aţi spune, o noutate în politica românească. Asemenea alianţe aparent contra naturii s-au mai văzut şi probabil se vor mai vedea, dar aceasta nu înseamnă că demascarea lor este lipsită de semnificaţie.

După ziua de miercuri, drama s-a mutat din parlament în PSD, cu un Mircea Geoană pe post de Rigoletto care strigă neputincios „cortigiani, vil razza danata!“ ocărându-i pe cei care au semnat şi alta au votat la ordinul tandemului Iliescu-Hrebenciuc.

Între timp, ducele de Mantua, alias Ion Iliescu, care i-a violat copilul politic, nici nu s-a sinchisit să se prezinte la şedinţa convocată joi dimineaţa de preşedintele PSD şi s-a dus să-şi savureze victoria pe malul mării. De acolo i-a şi transmis prin intermediul televiziunilor că ideea sancţionării psd-iştilor care au votat împotriva moţiunii este „o ruşine“.

Cu alte cuvinte, să-şi bage minţile în cap. Nu a fost singura învăţătură a veteranului PSD. Tot el a declarat, cu zâmbetul pe buze, că moţiunea este o experienţă din care poţi învăţa dacă eşti inteligent. Publicul era astfel invitat să-şi amintească de calificativul de „prostănac“ pe care domnul Iliescu i l-a aplicat cu atâta duritate lui Mircea Geoană.

Răzbunarea este un fel de mâncare ce nu poate fi savurat decât rece, zic înţelepţii, şi aşa şi este. Iată de ce şi Ion Iliescu a avut nevoie de răbdare şi mult sânge rece ca să se răzbune pe Mircea Geoană, cel care l-a învins la vot în aprilie 2005 şi i-a luat funcţia de preşedinte al PSD, trofeul pe care-l visase la domiciliul forţat din Dealul Cotrocenilor.

Căci domnul Iliescu, propulsat de istorie în postura de om de stat, nu s-a dorit niciodată altceva decât un om de partid. Pentru el, lucrurile stau exact ca în poezia pe care o învăţam la şcoala primară în regimul de tristă amintire: „partidul e în toate“.

Ducând acest crez până la extremă, Ion Iliescu a demonstrat că, pentru a-şi atinge obiectivul, ştie să profite - şi chiar să încurajeze - vulnerabilităţile PSD, căci schisma provocată între social-democraţi cu prilejul votului asupra moţiunii va fragiliza partidul.

Experienţa europeană arată că un partid dezbinat pierde sigur alegerile, dar probabil că pentru domnul Iliescu un partid pe care nu-l conduce nu este interesant şi poate fi sacrificat. Scopul său era să-l execute pe Mircea Geoană şi să-l blocheze pe Traian Băsescu, împiedicându-l să numească un nou premier şi să controleze el jocurile politice.

Triumful i-a fost asigurat însă şi de slăbiciunea adversarilor: Traian Băsescu este paralizat de poziţia minoritară a PD, iar Mircea Geoană, adunând concesie după concesie şi ezitare după ezitare, s-a trezit într-o poziţie din care nu-l poate înfrunta pe Ion Iliescu. Victimă a propriei sale inconsecvenţe şi a incapacităţii de a controla partidul, liderul PSD nici nu a îndrăznit să-l sancţioneze pe domnul Iliescu, deşi ştia că a încălcat disciplina de partid.

Oare va îndrăzni să-l sancţioneze pe Viorel Hrebenciuc? Greu de crezut. Cu acelaşi cinism ca şi preşedintele de onoare al PSD, domnul Hrebenciuc declara că eşecul moţiunii ar fi chiar un succes pentru partid! Încă două-trei succese ca acesta şi socialdemocraţ ii vor pierde orice şansă de a mai câştiga alegerile.

Dar cui îi pasă? Oamenii cu adevărat puternici din partid - Ion Iliescu şi Viorel Hrebenciuc - au deja alte priorităţi. PSD află acum că nu a fost şi nu este altceva decât un instrument al ambiţiilor lor şi că, dacă nu li se supune, va fi pedepsit, chiar sacrificat - şi nu oricum, ci cu sânge rece.