4 ORE ŞI 7 MINUTE. Colegul nostru de la EVZ şi-a învins limitele în cursa de la Budapesta.
Emilian Isailă, editor la „Evenimentul zilei“, şi-a văzut ieri visul cu ochii. După şase luni de antrenamente dure, Emi a reuşit să încheie cu bine maratonul de la Budapesta, în 4 ore şi 7 minute.
A fost primul său maraton, alergat, la 39 de ani, mai degrabă cu inima. N-a fost însă ultimul. Cu 20 de kilograme mai slab decât înainte de a porni în această aventură, Emilian Isailă a câştigat, înainte de toate, bătălia cu inamicul public numărul 1 al omului modern, sedentarismul.
La doar câteva minute după ce a alergat 42,195 kilometri, Emi ne-a împărtăşit primele impresii. „Am avut crampe la stomac“ EVZ: Emi, mai poţi să vorbeşti? Emilian Isailă: Acum sunt bine, dar, recunosc, am avut şi emoţii după cursă. M-am deshidratat, aveam frisoane şi dureri de stomac. Aşa că am vizitat cortul de campanie, care arăta ca la război, adică era plin de „răniţi“. Am luat nişte calciu şi magneziu şi se pare că sunt în regulă. Mi-am îndeplinit obiectivul, acela de a încheia cursa. Din păcate, din cauza unor probleme, n-am reuşit să cobor sub timpul de patru ore. Ce fel de probleme? În prima parte de a cursei, totul a decurs conform planului. La jumătatea traseului am înregistrat un timp de o oră şi 53 de minute, dar apoi a început greul. Am avut crampe la stomac, probabil din cauza apei pe care am băut-o pe parcurs. A trebuit să fac o scurtă pauză pentru a merge la o toaletă. Am continuat să alerg însă, deşi era tot mai greu. Care sunt senzaţiile trăite? La început este foarte frumos, mai ales că mai mult de jumătate din maratonul de la Budapesta se aleargă pe cheiul Dunării. Încet-încet însă, eşti obligat să scazi ritmul. După kilometrul 35, lucrurile devin periculoase. Timpul meu pe ultimii 7-8 kilometri n-a fost deloc grozav, cam 7 minute pe kilometru. Ai senzaţia că un kilometru alergat înseamnă o eternitate, că nu se mai termină. Plăcerea se transformă în calvar. Am văzut câţiva participanţi care au fost luaţi de ambulanţe. L-au ajutat tobele Cum a fost atmosfera? Cursa a fost ca un spectacol. Pe mine chiar m-a sprijinit faptul că pe traseu, mai ales acolo unde erau pante de urcat, existau trupe muzicale care, cu nişte tobe, ne ajutau să ţinem ritmul. În plus, în momentele dificile, chiar şi anumite melodii mobilizatoare te impulsionau să alergi. Au fost şi alţi români care au participat la acest maraton? Da, cel puţin 5-6 compatrioţi de-ai noştri au luat startul aici, la Budapesta. Au fost peste 3.500 de concurenţ i, dintre care mai mult de 1.200 din străinătate. Din ce am aflat, numai din Franţa au concurat 255 de alergă- tori. În plus, spectacolul a fost completat de renumitele curse populare, desfăşurate pe distanţe mai scurte. Te-ai lecuit de maraton sau o să mai încerci? Cu siguranţă, în primăvară o să alerg din nou o cursă de maraton. Nu am hotărât deocamdată care va fi următorul „experiment“.
Recomandările noastre
