Liberalii din teritoriu îl redescoperă pe Stolojan

Liberalii din teritoriu îl redescoperă pe Stolojan

Rămânerea în opoziţie îi nemulţumeşte pe liberali şi, dincolo de supărarea că nu-şi mai găsesc loc la masa puterii, unii lideri din teritoriu îi "redescoperă" calităţile fostului lor preşedinte, acum premier desemnat, Theodor Stolojan.

Alţii, în schimb, cum ar fi vicepreşedintele PNL Adrian Cioroianu, susţin că negocierile cu PDL s-au blocat tocmai din cauza intenţiei preşedintelui Băsescu de a-l desemna pe Stolojan să conducă un viitor guvern.   „Om de caracter“, „specialist“

Vicepreşedintele PNL Giurgiu, Dragoş Ujeniuc, nu are reţineri faţă de numirea lui Stolojan ca premier şi spune despre acesta că este „un om de caracter“ şi un „specialist“.   Totodată, Ujeniuc este convins că premierul desemnat nu are resentimente faţă de el pentru că a plecat din PDL Giurgiu pentru a reveni la liberali. El spune că, şi în situaţia în care ar fi guvern minoritar, propunerea ca Stolojan să fie premier trebuie să treacă prin parlament. Şi asta, susţine liderul liberal, pentru că „ţara suflă greu“ şi este nevoie de buget, mai ales în contextul crizei economice care va lovi şi România. Şi deputatul PNL de Satu- Mare Viorel Buda şi-a amintit că a avut „onoarea“ de a-l cunoaşte pe Stolojan în anul 2000, când i-a condus campania în judeţ, şi crede că desemnarea acestuia este „de bun augur“, dată fiind apropierea crizei.   Şeful PNL Dâmboviţa, Gabriel Plăiaşu, a declarat, la rândul său, că primarii liberali din judeţ sunt nemulţumiţi de intrarea în opoziţie. În acelaşi timp, preşedintele PNL Botoşani, senatorul Liviu Câmpanu, sa arătat „dezamăgit“ de faptul că liberalii nu au negociat o poziţie care să le permită să rămână la putere. Cioroianu: PNL nu poate intra în guvern cu Stolojan

În schimb, vicepreşedintele PNL Adrian Cioroianu a afirmat, ieri, că negocierile cu PDL au fost blocate din start deoarece liberalii nu puteau accepta ca pentru funcţia de primministru să fie desemnat Theodor Stolojan.

„Negocieri, în adevăratul sens al cuvântului, între PNL şi PDL nu au avut loc. Când ne-am dus la preşedintele Băsescu, prima idee era că sunt şanse ca Stolojan să fie prim-ministru. Au blocat orice negocieri. Nu poţi accepta ca prim-ministru un om care a dezertat din partidul tău. Eu am lucrat cu Stolojan, dar sunt lucruri posibile şi imposibile. Este imposibil ca într-un guvern condus de Stolojan să apară PNL“, a afirmat Cioroianu.

Ne puteți urmări și pe Google News