UDMR nu crede că va rămâne în afara guvernării, liderii Uniunii bazându-se pe o înţelegere pe care ar fi făcut-o chiar cu preşedintele Traian Băsescu, susţin surse din partid.
De altfel, Marko Bela a invocat public faptul că, în ultimele zile, a discutat intens cu şeful statului.
„Trebuie să vă spun că eu am discutat cu domnul preşedinte Traian Băsescu de mai multe ori prin telefon, am avut ocazia, zilele trecute, să-l întâlnesc şi personal, aşa cum am discutat şi cu conducerea PDL. De aceea am spus că apreciez poziţia preşedintelui şi apreciez poziţia PDL în ceea ce priveşte intenţia de a avea o colaborare“, a declarat ieri Marko, comentând condiţia pusă de PSD privind scoaterea Uniunii din calculele guvernării.
Potrivit unor surse din UDMR, discuţiile cu democrat-liberalii au fost tratate foarte serios, liderii Uniunii negociindu-şi deja o serie de funcţii. Marko ar fi insistat că nu se mulţumeşte doar cu un minister, vizat fiind cel al Dezvoltării condus de Laszlo Borbely, şi vrea cel puţin „două domenii“ în viitorul cabinet. Totodată, UDMR ar fi revendicat şi funcţiile pe care le-a deţinut în urma colaborării cu liberalii în agenţiile guvernamentale, la nivelul prefecturilor şi al serviciilor descentralizate.
Recuperarea retoricii PRM
Marko Bela a declarat ieri, la finalul şedinţei conducerii UDMR, că formaţiunea sa trebuie să fie un „partener egal“ în viitorul cabinet. „Nu dorim să guvernăm sau să fim într-o coaliţie guvernamentală de dragul puterii.
Nu dorim să guvernăm decât pe bază de parteneriat şi de reciprocitate, într-o coaliţie unde toţi participanţii sunt parteneri egali, în mod firesc“, a spus Marko. Mai mult, el a asociat atitudinea PSD de respingere a UDMR cu moştenirea lăsată de PRM, după ce formaţiunea a ratat intrarea în noul parlament. „Nu cred că cineva ar trebui să-şi asume principiile şi retorica exprimate de PRM. Nu cred că-n acest moment, în care ne solicită solidaritatea, cineva ar trebui să sacrifice pe considerente politicianiste ceea ce am dobândit în domeniul relaţiilor interetnice“, a susţinut Marko. El a lansat chiar şi scenariul unei posibile opoziţii cu stoparea dialogului româno-maghiar. „Nu e nicio problemă, UDMR poate să-şi reprezinte programul foarte consecvent şi în opoziţie. Noi nu vrem să fim cu orice preţ într-o coaliţie guvernamentală, dar am considerat că o continuare a dialogului interetnic ar fi spre folosul întregii societăţi“, a reiterat Marko.
CITIŢI ŞI: PDL şi PSD au tăbărât pe ciolan
Liberalii, sfătuiţi să renunţe la limuzine
O coaliţie pentru liniştea baronilor
*********************************