Sub zidurile Castelului Huniazilor din Timiş oara, arheologii au descoperit ruinele altor trei castele.
Astfel, pot fi văzute zidurile castelului regal, construit între 1307 şi 1314, de către Regele Carol Robert de Anjou, dar şi urme ale reconstrucţiei comitelui Filippo Scolari (1404-1426) şi ample vestigii ale edificiului ridicat de Ioan de Hunedoara. În plus, în zona de est a castelului s-au descoperit urme ale unor palisade de lemn care apărau pe vremuri castelul. Dan Leopold Ciobotaru, directorul Muzeului Banatului, a decis să amenajeze o pardoseală din sticlă în Sala de Marmură, astfel încât vestigiile respective să poată fi admirate de vizitatori. În plus, până pe 19 decembrie are loc o expoziţie care prezintă artefactele descoperite.
„Lucrările de consolidare şi restaurare a Castelului Huniade au menirea de a aduce informaţii noi privind cea mai veche construcţie din Timişoara, având în vedere faptul că datele documentare sunt foarte lacunare în privinţa istoriei castelului. Până în prezent, au fost cercetate laturile de est şi sud ale castelului şi s-a început cercetarea curţii interioare. Au fost descoperite numeroase artefacte datând din secolele XIV-XVIII: vase ceramice, ghiulele, podoabe, monede, fragmente arhitectonice. Scopul expoziţiei este de a prezenta rezultatele cercetărilor arheologice şi de a oferi o incursiune în istoria celei mai vechi clădiri din Timişoara“, explică Kopeczny Zsuzsana, arheolog la Muzeul Banatului.