Mircea Mihăieş: "Refrenul fredonat de inamicii votului uninominal, potrivit căruia parlamentul va fi invadat de "comici", "mondene", "manechine", "VIP-uri", "manelişti", s-a dovedit un simplu şlagăr de bodegă."
Departe de-a spori numărul personajelor de umplutură, uninominalul aproape că i-a stârpit. Praful şi pulberea s-a ales de şleahta cântăreţilor de nuntă ai PRM-ului - cu şefii partidului cu tot. Iar formaţiunile care-au încercat să-i imite - în primul rând, PNL - au primit peste bot o replică usturătoare. Demagogia liderilor politici s-a dovedit totală: pe de-o parte, deplângeau presupusa năvală a „scripcarilor“, pe de alta, validau cu amândouă mâinile candidatura acestora sub sigla partidului.
Lucrul de care se temeau era cu totul altul: şi anume, că vor fi nevoiţi să renunţe, în destule cazuri, la mănoasa clientelă, la obedienţii pentru care poziţia „echer“ reprezintă însăşi sigla partidului. Un parlamentar care-a pus bani grei la bătaie, care, de voie, de nevoie, a străbătut satele ori cartierele, ştie că epoca protecţionistă a votului la grămadă a apus. De-acum, electoratul vede exact cine le-a făcut promisiuni mincinoase şi cine s-a zbătut pentru el. Nemulţumirea nu se va mai izbi de opaca listă de partid. Eu însumi ştiu, din clipa de faţă, pe cine-am să trag la răspundere în caz că lucrurile merg prost în colegiul meu.
Ce nu s-a aflat până acum e că aberaţiile variantei actuale de vot au fost deliberat impuse de doi oameni: Mircea Geoană şi Călin Popescu-Tăriceanu. Într-un acces necaracteristic şi, desigur, involuntar, de sinceritate, cel supranumit „Prostănacul“ a aruncat o lumină acolo unde încă persista bezna: „A fost o decizie conştientă în acel moment de a păstra în viaţă partidele mici şi mijlocii“ - şi mai ales PNL-ul, partidul de pe care a tras, în ultimii doi ani, zeci de rânduri de piei. Cu alte cuvinte, „savanţii“ lui Geoană ştiau foarte bine în ce haos aruncă ţara. Că tertipul n-a reuşit chiar în proporţie de sută la sută, o arată eşecul lamentabil al „procuroarei din Călăraşi“, Norica Nicolai, ori lecţia usturătoare primită de unul dintre cei mai respingători indivizi din politica românească a ultimelor decenii, Şerban Nicolae.
Nu cred că PNL-ul ar fi ratat parlamentul chiar pe votul uninominal în două tururi. Probabil c-am fi fost scutiţi de prezenţa unor Bogdan Olteanu, Crin „Chucky“ Antonescu, Ludovic Orban - veritabile maşini de produs violenţă în această „Child’s Play“ numită viaţa publică din România. Tăriceanu însuşi n-ar fi ajuns de râsul naţiunii, fiind confirmat abia în ceasul al paisprezecelea, mult în urma loazelor ce-au candidat - după cum ei înşişi mărturisesc - „la mişto“.
E o lecţie de viaţă din care nici pesedeii, nici liberalii n-au învăţat însă nimic. Invocând un plan anticriză mai fantezist decât romanele cu bubuli ale lui Pavel Coruţ, Tăriceanu pretinde, cu o incredibilă aroganţă, să conducă ţara şi în următorii patru ani. Dacă acum, cu sabia alegerilor deasupra capului, marea lui ispravă a constituit-o blocarea (în numele „crizei mondiale“, desigur!) a României, ne putem imagina de ce-ar fi în stare dacă ne-am procopsi iarăşi cu el la comandă. Deficitul a crescut galopant, vistieria e mai săracă decât - vorba englezului - şoarecele de biserică, ministerele sunt blocate, dar Tăriceanu visează cai verzi pe pereţi!
În miile de ore de campanie electorală, nu s-a vorbit absolut deloc (oare de ce?) despre datoria externă a României. Nu mă refer doar la împrumuturile din ultimii patru ani făcute de stat, ci mai ales la copleşitoarele sume garantate în numele privaţilor. Nu există date oficiale, n-ai să găseşti nici apelând la Sherlock Holmes lista celor giraţi pe piaţa bancară internaţională. Nu ştim în ce condiţii s-au dat banii, nu ştim care sunt consecinţele, nu ştim ce beneficii pentru ţară există. Se vorbeşte de cifra ameţitoare de şaizeci de miliarde de euro. N-am observat ca vreun politician ori ştab peste talk-show-uri să aibă nelinişti din această cauză. Poate c-o fi şi asta parte a misteriosului plan anticriză al impostorului Tăriceanu şi-al susţinătorilor săi!
În aceste condiţii, când aproape toţi producătorii de fum şi pucioasă ai ultimilor doi ani, de când economia României a luat-o bezmetic la vale (iar noi primeam asigurări că ne aflăm pe culmile progresului!) se regăsesc în parlament, mă apucă dorul de Irina Loghin şi Ion Dolănescu. E drept că „guriştii lui Vadim“ toceau degeaba scaunele din Palatul Poporului. Dar nici nu i-am auzit susţinând vreodată că sunt cei mai grozavi administratori ai ţării. Nu mă deranjează că PSD-ul i-a împins ca pe sacii de cartofi pe liberali în parlament. Dar dacă tot s-au specializat în magii electorale, n-ar fi fost rău să-i înzestreze cu mai multă raţiune şi cu mai puţină nesimţire.
Citiţi şi:
PSD negociază puterea cu PDL şi opoziţia cu PNL Boc aşteaptă un telefon de la Tăriceanu EDITORIALUL EVZ: Sorin Oprescu, salvatorul PNL SILVIU SERGIU: PDL-PNL, o soluţie tot mai îndepărtată
Recomandările noastre
