SPECTACOL. Capitala va găzdui mâine "Festivalul luminii": lumânări în "gulguţe", jonglerii cu foc, muzică de chitară şi animaţie stradală.
Opt mii de lumânărele vor arde duminică în Parcul Carol din Bucureşti. Nu, nu s-a mutat Paştele în luna decembrie, ci se întâmplă „Festivalul luminii“. Cei care vor aprinde lumânările în „gulguţe“ - cutii din hârtie reciclată, pliate prin tehnica origami - sunt „Cercetaşii României“. Invitaţi să se bucure de spectacolul lumină-întuneric, acompaniat de jonglerii cu foc, muzică de chitară şi o piesă de teatru neconvenţională sunt toţi bucureştenii stresaţi, care uită, în fiecare zi, să aprecieze „Frumuseţ ea lucrurilor mărunte“.
Proiectul inedit, care se va desfăşura indiferent de condiţiile meteo, va fi unul sincron: la aceeaşi oră, în nouă oraşe din ţară - Bucureşti, Cluj, Târgu-Mureş, Miercurea Ciuc, Oradea, Timişoara, Târgu-Jiu, Tulcea şi Suceava - se va întâmpla acelaşi lucru.
Folk, poveşti şi foc
Timp de câteva ore, Parcul Carol - aleea centrală şi câteva alei secundare - va fi luminat exclusiv de flacăra lumânărilor. „Iluminarea“ va începe la ora 18.00 (dar organizatorii vor veni cu câteva ore înainte, pentru a reuşi să aprindă toate „gulguţele“ în aşteptarea vizitatorilor). La intrarea în parc, fiecare persoană va primi câte un semn de carte inscripţionat cu un citat-surpriză.
„Atmosfera de relaxare va fi completată cu un concert de muzică folk pe scena de la capătul aleii principale a parcului, de la ora 18.00, şi piesa de teatru «Albă-ca- Zăpada», jucată de trupa InDart“, spune Iulia Guş, unul dintre organizatorii evenimentului. Cât timp vor arde cele 8.000 de „luminiţe“, pe alte două scene din Parcul Carol se va cânta la chitară, voce şi flaut, iar într-un colţişor se vor spune poveşti. Spectacolul nocturn include şi un moment de animaţie stradală: trupa ArtFusion le va dărui spectatorilor 30 de minute de jonglerii cu foc, de la 19.30. Cei mai friguroşi se pot delecta, gratis, cu ceai fierbinte.
Relaxare şi reciclare
„Festivalul luminii“ se va încheia în jurul orei 20.00, când se vor stinge toate lumânărelele. Fiecare participant poate lua acasă, ca amintire, o „gulguţă“. În plus, toată lumea îşi poate pune semnătura pe o „gulguţă“ uriaşă, făcută din plexiglas, ca dovadă a primei ediţii a evenimentului organizat de cercetaşi în Capitală. Cutiuţele rămase vor fi strânse şi apoi reciclate.
„Ce ne propunem: ca oamenii care vin să se deconecteze. Eu am participat la un eveniment asemă nător în Cluj şi pot spune că senzaţia e minunată. După cele câteva ore petrecute la lumina lumânărilor eşti mai relaxat, mai puţin apăsat de probleme şi de griji. Cred că bucureştenii chiar au nevoie de un astfel de eveniment“, spune Iulia Guş, potrivit căreia singura interdicţie pe care o vor avea cei care participă la eveniment va fi folosirea bliţurilor.
POVESTE DIN 2004 „Gulguţa“, cutia de la Cluj
Evenimentului din weekend, o sărbătoare anuală a pozitivismului, e pus la cale de Organizaţia Naţională „Cercetaşii României“ şi a fost iniţiat în toamna anului 2004, la Cluj-Napoca, sub numele de „Seara viselor împlinite“. În patru ani, de la 150 de lumânări, lansate pe lacul din Parcul Central din Cluj, s-a ajuns la 50.000 de lumânări care vor licări, mâine-seară, în toate cele nouă oraşe. La Cluj, anul acesta, vor arde 12.000 de „gulguţe“. „Gulguţa“ e o cutiuţă realizată în urma procesului de flaxurare a hârtiei. Acest proces implică o serie de îndoituri, nu foarte multe şi nici foarte complicate, care să permită mai apoi plierea hârtiei în aşa fel încât, cu puţin scotch, să se realizeze cutiuţa.