Referitor la o posibilă alianţă între PNL şi un alt partid, Crin Antonescu a declarat că, în cazul în care vor intra într-o alianţă post-alegeri, partidul care va fi majoritar va trebui să accepte anumite condiţii.
"PNL va fi sau nu la guvernare în funcţie de o eventuală asumare de către un partener a programului nostru anti-criză, a punctelor celor mai importante a programului de guvernare, precum şi a garanţiei pe care noi o cerem ca primul ministru să fie liberal", a susţinut vicepreşedintele PNL pentru evz.ro.
Potrivit rezultatelor parţiale oficiale, anunţate de Biroul Electoral Municipal, liberalul Crin Antonescu a fost învins de candidatul PD-L, Ionel Popescu, în Colegiul 2 pentru Senat. Contactat de evz.ro, liderul PNL a spus că este mulţumit de scorul electoral pe care l-a obţinut, în condiţiile în care contracandidaţii săi sunt doi foşti miniştri.
Evenimentul zilei: Rezultatele alegerilor sunt într-o continuă schimbare. Cine credeţi că a câştigat alegerile parlamentare de ieri? Crin Antonescu: Probabil că aritmetic, la numărătoarea oficială Alianţa PSD+PC va fi primul partid cu cele mai multe voturi, la un scor foarte strâns de PD-L. Pe de altă parte, niciunul dintre partide nu a obţinut o victorie clară şi fiecare în felul lui are motive de satisfacţie. Şi PNL are motive să fie mulţumit deoarece, după patru ani foarte grei, în care am fost supuşi atacurilor celorlalte două partide importante şi mai ales din direcţia preşedinţiei şi a unei bune părţi din mass media, am reşit un scor în preajma lui 20%. E până la urmă în aceste rezultate o confirmare a echilibrului de pe şcena politică românească, pe care îl cunoşteam deja de ceva vreme.
Se poate spune că a câştigat şi PNL alegerile, în sensul în care, indiferent de ce partid este pe primul loc, PNL va fi într-o alianţă la guvernare? În primul rând nu este adevărat. Nu vom intra în alianţe în orice condiţii. Nu se poate afirma că PNL a câştigat aceste alegeri. PNL a obţinut un scor bun în raport cu ceea ce s-a întamplat în ultimii ani. PNL va fi sau nu la guvernare în funcţie de o eventuală asumare de către un partener dintre celelalte partide a programului nostru anti-criză, a punctelor celor mai importante a programului de guvernare şi, de asemenea, a garanţiei pe care noi o cerem ca primul-ministru să fie un liberal.
Ce alianţă este cea mai viabilă? Cea mai viabilă alianţă este aceea care, pe baza acestor condiţii pe care le vedem noi, constituie o majoritate stabilă şi cu unii şi cu alţii. Cred că este destul de dificil de construit un asemenea parteneriat. Îmi dau seama că celorlalte două partide, fiecăruia dintre ele le este greu să meargă cu un partener liberal, dar nu e neapărat nevoie să facem parte din noua coaliţie de guvernare. Noi am guvernat în cei patru ani, ne-am făcut datoria. Lăsăm ţara într-o situaţie economică pe care o cunoaşteţi, adică foarte bună. Ameninţările de criză nu sunt generate de guvernarea din România şi daca nu există elemente pentru care am putea să ne asumăm în continuare răspunderea, vom trece în opoziţie. Cu 20% poţi fi un partid de opoziţie.
Cum credeţi că vor decurge negocierile? Cred ca vor fi negocieri complicate.
Din ce partid credeţi ca va fi numit noul premier? În cazul în care vom intra într-o alianţă cu un alt partid, acesta va trebui să accepte formula unui premier liberal, care este evident Tăriceanu. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, este o chestiune care nu mai ţine de noi.
Ce rol ar putea să aibă UDMR în alianţele următoare? Cred că UDMR va face parte din alianţa de guvernare, oricare ar fi ea. E un partid care s-a specializat, din 1996 şi până în prezent, în această participare la guvernare, şi cu stânga şi cu dreapta.
Ce părere aveţi de faptul că PRM nu a intrat în Parlament? Faptul că PRM a dispărut din prima scena politică românească este efectul evoluţiei în bine a societăţii româneşti. Este o evoluţie buna atât din punct de vedere conomic, cât şi ca mentalitate.
În Colegiul în care aţi candidat aţi fost învins de democrat-liberalul Ionel Popescu. Sunteţi mulţumit de rezultatul obţinut? Sigur că nu pot fi pe deplin mulţumit. Însă, în condiţiile în care am avut contracandidaţi foarte redutabili, doi foşti miniştri, doi oameni cu imagine bună, în condiţiile in care am obţinut cel mai mare număr de voturi dintre liberali în Bucureşti, cred pot fi mulţumit.
CITIŢI ŞI:
FRUNDA: "Nu o să plâng de dorul PRM-ului"
PSD şi PD-L se luptă pentru supremaţie
Ceartă între Iliescu şi Geoană PDL se întoarce către PNL Vadim şi Becali zgârie la uşa parlamentului Prigoană din prima, Bogdan Olteanu învins de Grozea Gheorghe Alegerile în ţară "Bucureştenii au votat cu PD-L"
VRANCEA: Lider local al PDL, acuzat de fraudă şi amendat de poliţie
CONSTANŢA: 100 de lei, preţul unui vot pentru PNL la Năvodari
JILAVA-CIOROGÂRLA: Lemnele de foc şi „turismul“ cu autobuzul au ridicat cota PNL în bârlogul din Ilfov
MIZIL: Exces de zel pentru victoria lui Năstase
CIOFLICENI: Tăriceanu, în rolul omului din popor
HUNEDOARA: Vot din reflex
VALEA PRAHOVEI: Bucureştenii au ales pârtiile şi derdeluşurile
PETRILA: Ortacii, cu gândul la locuri de muncă
BANATUL SÂRBESC: La fasole cu cârnaţi - înainte, la vot - înapoi
MĂRĂŞEŞTI: Mitrea vrea 100%
MUREŞ: Marko a votat pentru solidaritate
DĂBULENI: Geoană vrea „o schimbare din temelii“