El spune că economia ar fi fost mai ferită de criză dacă se sprijinea mai mult pe banii autohtoni.
Efectele crizei financiare globale ar fi mult mai mici în România dacă economia s-ar baza mai mult pe capitalul autohton, a declarat ieri premierul Călin Popescu-Tăriceanu, la o întâlnire cu profesorii şi studenţii de la Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti. Proporţie
„Cea mai mare companie cu capital românesc în acest moment este Arabesque, care comercializează materiale de construcţii şi finisaje. Aceasta are o cifră de afaceri de aproape 600 de milioane de euro“, a declarat primul-ministru. El a spus că, din circa 40 de bănci care activează pe piaţa autohtonă, numai trei au capital românesc. „Astfel, turbulenţele de pe pieţele externe şi problemele marilor companii de afară se transmit şi la noi prin intermediul filialelor acestora din România. Dacă am fi beneficiat de forţa capitalului românesc am fi trecut mult mai uşor de criză“, a mai spus Tăriceanu. Totuşi, atunci când a venit la putere în 2005, PNL a subliniat necesitatea privatizării tuturor marilor companii de stat româneşti. Şi cum investitori români capabili să le cumpere nu prea existau, mai multe dintre companiile aparţinând statului au fost vândute în timpul guvernării Tăriceanu către investitori străini. Exemplele sunt grăitoare: BCR, cea mai mare bancă românească, Automobile Craiova, Electroputere Craiova sau Distrigaz Nord.
Tăriceanu a spus că guvernul insistă pentru înfiinţarea unei Companii Energetice Naţionale sau pentru întărirea băncii CEC pe piaţa autohtonă tocmai pentru a întări prezenţa capitalului românesc în economie. „CEC va deveni una dintre băncile puternice din România. Se îndreaptă voios spre o cotă de piaţă de 10%“, a precizat premierul.
Colegul de partid al acestuia, Dinu Patriciu, are o viziune oarecum diferită. El consideră că atragerea în continuare a capitalului străin este calea pe care trebuie să meargă România. „Avem o şansă de a creşte colosal tocmai datorită crizei, dacă reuşim să atragem companii care se relochează şi capital străin“, a spus Patriciu. Scăpăm vesticii de „rable“ Liderul liberal a comentat şi măsura de stânga luată de executiv, şi anume suspendarea taxei auto pentru maşinile noi Euro 4 pentru un an. „Nu am avut ce face. Importul masiv de maşini second-hand este o aberaţie a momentului de tranziţie prin care trecem“, potrivit lui Tăriceanu. El a adăugat că astfel „îi facem fericiţi pe cei din Vest“, care scapă de maşinile folosite şi, implicit, există cerere pentru maşinile noi produse de industriile lor auto. Mai mult, în timp ce noi avem un parc auto învechit, ale lor se înnoiesc.
VIZIUNEA PREMIERULUI Muncitorii români, preferaţi altor „naţii ale Pământului“
Circa două milioane de români lucrează în străinătate, a spus ieri premierul. Dacă marea parte a acestora ar rămâne fără un loc de muncă şi s-ar întoarce în ţară, autorităţile ar avea două probleme majore: s-ar îngroşa rândurile şomerilor, iar economia ar fi privată de banii pe care aceştia îi trimit acasă. „Mulţi s-au stabilit acolo, plătesc contribuţii la asigurările sociale, copiii lor sunt la şcoli în acele state, şi nu mai doresc să se întoarcă. Pe de altă parte, în România avem nevoie de forţă de muncă astfel că piaţa i-ar absorbi pe mulţi dintre cei care s-ar întoarce. Numai luna trecută am dat 15.000 de permise de muncă pentru străini. Prefer să vină românii acasă decât să vedem toate naţiile Pământului vânturându-se prin România“, a declarat primul-ministru Tăriceanu, în întâlnirea cu profesorii şi studenţii de la ASE. Şeful executivului recunoaşte însă că ei ar fi o povară dacă, reîntorşi acasă în număr prea mare, nu sunt absorbiţi de piaţa muncii. În acest caz, fondurile de şomaj ar trebui suplimentate. Ultimele estimări arată că, din cauza crizei economice, circa 200.000 de români aflaţi la muncă peste hotare s-ar putea întoarce pe meleagurile natale.
BĂSESCU: Nu sunt „diferenţe majore“ între Logan şi Golf 5
După angajamentul public că va consuma doar produse româneşti, preşedintele Traian Băsescu a dat ieri la Ploieşti şi rezultatul testdrive- ului la volanul Daciei Logan. Deşi a venit în vizită la Upetrom SA cu limuzina prezidenţială, un Mercedes S 450 4 Matic L, şeful statului s-a declarat mulţumit de noul Logan pe care SPP i l-a pus la dispoziţie, în locul Golfului 5 cu care se deplasa când nu era în coloană oficială. „Este o maşină foarte bună. Nu am constatat o diferenţă majoră în defavoarea Loganului, deci se merge în siguranţă“, a spus Băsescu, adăugând că „ultimul aliment românesc cumpărat a fost un pachet de unt Dorna“. În timpul miniturneului la câteva societăţi comerciale din Prahova şi din Cluj, Băsescu şi-a dublat pledoaria pentru produsele româneşti cu propunerea unui parteneriat între sindicate şi management pentru asigurarea locurilor de muncă în perioada crizei. De la Upetrom Ploieşti, producător de utilaje petroliere cu 3.400 de angajaţi, preşedintele a ajuns la fabrica Nokia de la Jucu, unde a dat asigurări că „locurile de muncă sunt sigure“, şi apoi la Combinatul Mechel din Câmpia Turzii. (Marius Nica)
La Câmpia Turzii, Băsescu a susţinut că una dintre soluţiile pentru ieşirea din criză se referă la «băncile-mamă care trecuie să continue să asigure fluxul de bani pentru sistemul bancar românesc» pentru creditarea producţiei, problemă pe care a anunţat că o va ridica la Consiliul European din decembrie. (Mihai Şoica)