Geoană recomandă "schimbarea din temelii a României"
- Adam Popescu
- 21 noiembrie 2008, 18:41
Aflat în campanie electorală la Suceava, preşedintele Partidului Social Democrat şi candidat la funcţia de premier, Mircea Geoană, a făcut o analiză dură a guvernării ultimilor patru ani.
"PDL şi PNL sunt coautori ai situaţiei dezastruoase în care se află România", a decretat liderul PSD.
În sprijinul afimaţiei sale, Geoană a oferit clasicele exemple, educaţia şi sănătatea unde, deşi s-a investit mai mult decât în guvernarea anterioară, s-au înregistrat scăderi îngrijorătoare.
Astfel, potrivit părerii lui Mircea Geoană, "am scăzut 10 puncte în clasamentul european al educaţiei, aceeaşi situaţie fiind şi în sănătate".
Acesta a ţinut să le reamintească participanţilor la manifestările prilejuite de lansarea candidaţilor suceveni numele tuturor miniştrilor Educaţiei din guvernarea PDL-PNL.
În finalul discursului, Mircea Geoană s-a arătat încrezător în şansele de câştig ale partidului său şi i-a asigurat pe cei prezenţi: "Câştigăm alegerile! Suntem înaintea celorlalţi şi le vom câştiga!".
Preşedintele PSD întreprinde azi un turneu de campanie în două dintre judeţele Moldovei, Botoşani şi Suceava. Pe lângă lansările candidaţilor la alegerile parlamentare de la 30 noiembrie, acesta are prevăzute şi vizite la Fabrica de încălţăminte INDOR şi în cartierul Burdujeni din Suceava.