Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a dezvăluit că meciurile din campionatul românesc de fotbal vor putea fi urmărite şi de abonaţii operatorului de cablu UPC.
"RCS - RDS a căzut la înţelegere cu UPC, iar din retur toată ţara poate urmări meciurile din Liga 1", a spus Dragomir la Antena 2. Afirmaţia liderului LPF este totuşi exagerată, fiindcă numeroşi microbişti nu vor avea în continuare acces la meciurile transmise de GSPTV.
Operatorul de cablu UPC are aproximativ 1,5 milioane de abonaţi. De cealaltă parte, RCS-RDS este prezent în casele a circa două milioane de abonaţi.
Astfel, campionatul românesc nu va putea fi urmărit de persoanele abonate la operatorii ClickNet şi Dolce şi de cele care nu au televiziune prin cablu sau satelit. Este vorba despre meciurile transmise de GSPTV1 şi GSPTV2, nu şi de principalul meci al etapei, transmis de Antena 1 şi disponibil tuturor abonaţilor la televiziunea prin cablu sau satelit.
Înainte de debutul actualului sezon, consorţiul format din Antena 1 şi RCS&RDS a plătit 102 milioane de euro pentru drepturile de televizare ale meciurilor din Liga I până în anul 2011. La licitaţia pentru drepturile TV au mai participat grupul Realitatea şi Kanal D.
Singurele posturi de televiziune care au transmis partidele din Liga I în această toamnă au fost GSPTV şi Antena 1, televiziunile grupului Intact, pentru că negocierile dintre RCS&RDS - Antena 1 (deţinătorii drepturilor Ligii I) şi ceilalţi operatori de cablu au eşuat.
Dumitru Dragomir îi avertiza, în urmă cu două luni, pe deţinătorii drepturilor TV că, dacă până la mijlocul lunii septembrie meciurile din Liga I nu vor putea fi recepţionate de 60% din populaţie, „vor fi probleme mari“. În acest moment, postul GSPTV poate fi urmărit doar de abonaţii RCS şi Digi TV, care la ultimele estimări acopereau cel mult 35% din totalul audienţei.