Fostul şef al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Virgil Măgureanu a intrat în vizorul procurorilor anticorupţie, după ce a fost acuzat de un denunţător că, în 1995, ar fi primit şpagă un Mercedes, un aparat de bronzat şi un ceas de firmă de la un grup de oameni de afaceri italieni.
Potrivit unor surse judiciare, Măgureanu ar fi fost dat pe mâna anchetatorilor chiar de un apropiat al său, George Alexandrescu, care i-ar fi făcut cunoştinţă cu afaceriştii în 1993. Concret, Alexandrescu le-a declarat procurorilor că, în schimbul şpăgii, Măgureanu şi fostul şef al SRI Prahova Corneliu Păltânea ar fi intervenit pe lângă directori de la şapte bănci convingându-i să achiziţioneze de la italieni maşini blindate pentru transport valori. Măgureanu a infirmat ieri acuzaţiile, calificându-le drept „bazaconii“. Fostul şef al SRI face dezvăluiri
Cu o zi în urmă, Măgureanu a susţinut că, în decembrie 1989, a fost „o lovitură de stat militară, reuşită parţial, organizată de KGB şi CIA“, potrivit Hotnews.
„Se ştia încă de la jumătatea anilor ’70 că succesorul regimului Ceauşescu va fi Ion Iliescu“, a completat Măgureanu, în opinia că- ruia condamnarea generalilor (r) Stănculescu şi Chiţac este o farsă judiciară.
Dezvăluirile făcute de fostul şef al SRI se regăsesc de altfel în ultima sa carte referitoare la evenimentele din 1989.