Autorităţile locale vor să anuleze clauza prin care spaţiul comercial nu poate fi vândut timp de trei ani de către firma care îl deţine.
Consilierii locali din Timişoara vor avea, marţi, pe masa de lucru un proiect potrivit căruia firma care a concesionat pasajul din Piaţa Victoriei primeşte undă verde pentru a-l scoate la vânzare. În luna iunie, autorităţile locale au vândut pasajul de 700 de metri pătraţi, cu 190.000 de euro, firmei Sc Art Srl. Potrivit unei clauze din contract, „spaţiul comercial cumpă rat în condiţiile prezentului contract nu poate fi înstrăinat prin acte între vii şi nu poate fi folosit decât pentru activităţi de producţie, de comerţ şi de prestări de servicii, timp de 3 ani de la data dobândirii“.
Acum însă, autorităţile locale au găsit de cuviinţă să scoată clauza din contract pe motiv că era vorba despre o eroare funcţionărească. „Ne-am inspirat după contractul de la Legea 550 (privind vânzarea spaţiilor comerciale - n.r.), care prevedea că imobilul nu poate fi înstrăinat timp de trei ani. Este destul de logică eliminarea acestui punct. Era o eroare funcţionărească pe care vrem să o corectăm“, susţine Nicuşor Miuţ, şeful Direcţiei Patrimoniu a Primăriei. Afacere între prieteni de partid
Astfel, administraţia locală intenţionează să le dea cumpărătorilor mână liberă să vândă spaţiul situat în centrul oraşului. „Un metru pătrat în centrul Timişoarei, la kilometrul zero, cum e Piaţa Victoriei, se vinde cu sume cuprinse între 1.500 şi 2.000 de euro“, explică Crenguţa Radosav, managerul unei agenţii imobiliare.
SC Art SRL, firma care a concesionat pasajul încă din 2002, aparţinea la momentul respectiv consilierului local Sergiu Ştirbu, coleg de partid al primarului Gheorghe Ciuhandu.
Anul trecut, consilierii locali au respins vânzarea pasajului de sub Operă, considerând că suma de 190.000 de euro este prea mică. Totuşi, înaintea alegerilor locale, vânzarea a fost votată în viteză, în ultima şedinţă a Consiliului Local Timişoara. Şedinţa cu pricina a durat aproximativ 40 de minute, timp în care aleşii au spus „da“ pentru mai mult de 70 de proiecte. Compromisul la care au apelat consilierii a fost acela de a interzice înstrăinarea spaţiului pe o perioadă de trei ani.
În prezent, firma care deţine pasajul a ajuns în proprietatea lui Daniel Azgur, care susţine că nu i-a trecut prin cap să vândă pasajul, deşi e nerăbdător să obţină permisiunea legală. „Este o clauză abuzivă prevăzută în contract, ilegală“, susţine Daniel Azgur, proprietarul fimei SC Art Srl.