Bani la rectificare pentru salarii şi agricultură

Bani la rectificare pentru salarii şi agricultură

Cu doar câteva zile înainte de alegerile parlamentare, executivul intenţionează să trimită banii necheltuiţi de ministere către salarii, pensii şi agricultură, potrivit mai multor surse guvernamentale.

Cea de-a patra şi ultima rectificare bugetară din acest an va păstra totuşi un deficit bugetar de 2,3%-2,4% din produsul intern brut (PIB).

Potrivit surselor, în contul Ministerului Muncii vor intra pentru plata salariilor şi a pensiilor circa 1,5 miliarde de lei. „Guvernul a cerut reducerea cheltuielilor bugetare, dar salariile, pensiile şi alte obligaţii sociale trebuie achitate“, au declarat surse ministeriale. Premierul Călin Popescu-Tăriceanu le-a cerut membrilor cabinetului să finalizeze proiectul rectificării bugetare pentru a fi aprobat în şedinţa de guvern de săptămâna viitoare, deoarece Legea finanţelor publice nu permite revizuiri bugetare în ultima lună a anului. Ministerele trebuie să prezinte până la finalul acestei săptămâni propuneri de fonduri care vor rămâne necheltuite şi care vor putea fi astfel redistribuite către alte instituţii.

Ultima rectificare de buget a avut loc în luna septembrie şi a menţinut deficitul bugetar la 2,3% în condiţiile revizuirii în creştere a PIB-ului cu circa 20 de miliarde de lei. În urma rectifică rii din septembrie, cei mai mulţi bani au ajuns la Agricultură, Transporturi şi Justiţie.

Ne puteți urmări și pe Google News