NATO plăteşte preţul extinderii către Est

NATO plăteşte preţul extinderii către Est

Cazul recent de spionaj la nivel înalt în favoarea Rusiei, în care este implicat un oficial eston, dezvăluie vulnerabilitatea NATO după extinderea blocului militar în fosta sferă de influenţă sovietică.

Potrivit publicaţiei germane „Der Spiegel“, Estonia, fost stat comunist cu o populaţie de doar 1,3 milioane de locuitori, se bucură în cadrul Alianţei Nord-Atlantice de un tratament similar celui pe care îl au state influente precum Italia sau Germania în privinţa schimbului de informaţii sensibile.

Pentru puterea vecină Rusia, care a privit extinderea NATO spre Est cu suspiciune, statele baltice au reprezentat mijlocul optim de accesare a secretelor Alianţei, scrie „Der Spiegel“. Autorităţile estone bănuiesc că Herman Simm ar fi fost recrutat de SVR, serviciul rus de informaţii externe, încă de la sfârşitul anilor ’80, când era evident că Estonia se va emancipa de sub tutela Moscovei. Simm ar fi fost însă activat de SVR abia după ce statul baltic a aderat la NATO şi când poziţia sa de şef al departamentului de coordonare cu Bruxelles-ul a devenit extrem de importantă pentru Moscova.

Cazul Simm va duce, cel mai probabil, la operarea de modificări radicale în sistemul de distribuţie a informaţiilor clasificate în cadrul NATO. „Trebuie să ne asumăm că aparatul rus de informaţii menţine un număr de agenţi de tip Simm în statele baltice“, a declarat un oficial al Alianţei. Potrivit cotidianului britanic „The Daily Telegraph“, Simm ar fi primit milioane de dolari de la statul rus în schimbul informaţiilor furnizate. El a trezit suspiciunea autorităţilor estone după ce a achiziţionat proprietăţi scumpe, printre care o vilă la periferia capitalei Tallinn şi o casă de vacanţă pe malul Mării Baltice.

Ne puteți urmări și pe Google News