La o sută de zile de la încheierea formală a ostilităţilor armate între Georgia şi Federaţia Rusă, peste 20.000 de civili trăiesc încă în taberele pentru refugiaţi, la limita subzistenţei şi a siguranţei personale, anunţă un raport al Amnesty International.
"O zonă crepusculară s-a creat la graniţa dintre Georgia şi regiunea separatistă Osetia de Sud, iar actele de violenţă, exploziile şi răpirile au proliferat în ultimele săptămâni aici", scrie documentul organizaţiei non-guvernamentale.
Amnesty International recomandă investigarea actelor criminale comise în timpul războiului, dar mai ales după încetarea lui, notând că "reconcilierea sau pacea sunt imposibile în lipsa adevărului şi a responsabilităţii asumate de părţile implicate".
Experienţele trecute ale unor astfel de zone de conflict demonstrează însă că abuzurile, încălcarea drepturilor omului sau sabotarea eforturilor umanitare au rămas deseori nepedepsite. Mai ales în condiţiile incerte ale conflictului ruso-georgian, situaţia actuală nu pare sortită unei clarificări în viitorul apropiat.
Părţile implicate trebuie să reia discuţiile bilaterale despre viitorul regiunilor separatiste (Abhazia şi Osetia de Sud), după ce, luna trecută, prima rundă de negocieri, mediată de Organizaţia Naţiunilor Unite şi Uniunea Europeană, a eşuat la Geneva.
În august, trupele ruseşti invadaseră Georgia, împiedicând armata georgiană să readucă sub jurisdicţia administraţiei de la Tbilisi regiunile separatiste. Mai mult, Federaţia Rusă a recunoscut Osetia de Sud şi Abhazia ca state independente. Trupele ruseşti încă staţionează, în prezent, pe teritoriile în cauză.