Opel Isignia, Maşina Anului în Europa în 2009

Opel Isignia, Maşina Anului în Europa în 2009

În cursa pentru primul loc, maşina de producţie germană a întrecut "la mustaţă" (un punct) marele favorit, Ford Fiesta.

Decizia a fost luată prin votul a 59 de jurnalişti specializaţi în domeniul auto, proveniţi din 23 de ţări europene. Scorul strâns între primele două locuri (321 la 320 de puncte) a infirmat pronosticurile iniţiale care dădeau maşina produsă de Ford câştigătoare sigură.

“Premiul acesta bucură în egală măsură General Motors (n.r.concernul care deţine Opel), angajaţii săi şi pe cei care comercializează brand-ul nostru”, a declarat Bill Parfitt, directorul diviziei GM din Marea Britanie, citat de site-ul autocar.co.uk. “Vauxhall a făcut progrese importante în ultimii ani, mai ales la capitolele dinamică şi design, iar modelul Insignia demonstrează nivelul înalt pe care suntem capabili să-l atingem”, a încheiat responsabilul General Motors.

“Insignia şi Fiesta sunt două maşini minunate. Îmi pare rău pentru Ford. Sper ca suportul însemnat pe care l-a obţinut în cadrul votului să compenseze într-un fel amărăciunea locului doi", a declarat Steve Cropley, redactorul-şef al revistei Autocar.

Ceilalţi finalişti în competiţia pentru obţinerea titlului de Maşina Anului în Europa au fost VW Golf VI (223 de puncte), Citroen C5 (198 de puncte), Alfa Romeo MiTo (148 de puncte), Skoda Superb (144 de puncte) şi Renault Megane (121 de puncte).

Opel Insignia va primi trofeul rezervat câştigătoarei în cadrul unei ceremonii speciale care se va desfăşura în ianuarie 2009. Maşina câştigătoare va ajunge pe piaţa românească în martie-aprilie 2009 şi va avea un preţ de pornire de 19.150 de euro (TVA inclus). Modelul va înlocui actualul Vectra.

Ne puteți urmări și pe Google News