Falşi dentişti italieni cu diplome româneşti

Falşi dentişti italieni cu diplome româneşti

Sute de stomatologi din Peninsulă, "atestaţi" de facultăţi din România, sunt anchetaţi de autorităţi, cu tot cu instituţiile de învăţământ pe care le-au "absolvit".

Italienii care au fost la dentist în ultimii ani au fost trataţi de cizmari, de zidari sau de chelneri, care au obţinut diplome false de medici de la facultăţi româneşti. În urma sesizărilor pe care autorităţile de la Roma le-au trimis celor de la Bucureşti, la începutul anului a fost demarată o anchetă de amploare care vizează 13 unităţi de învăţământ cu profil medical. Între facultăţile cercetate se numără universitatea particulară „Titu Maiorescu“ din Capitală, Facultatea de Medicină şi Farmacie de la Universitatea din Oradea, dar şi facultăţile de medicină din Arad şi din Constanţa.

„Există un plan de control al ministerului demarat de la începutul anului şi care includea controale la 13 unităţi cu profil medical din ţară. Controalele sunt în curs de finalizare şi este prematur să mă pronunţ cu privire la rezultate“, ne-a declarat Mirabela Amarandei, purtător de cuvânt şi consilier al ministrului educaţiei, Anton Anton. Ea a adăugat că „cercetările au pornit în urma unor sesizări, dar şi ministerul s-a autosesizat referitor la acest aspect“, însă nu se poate pronunţa cu privire la sursa iniţială a sesizărilor şi că nici nu s-a întâmplat nimic nou în ultimul timp referitor la acest caz.   Vuiet în presa italiană, încă din februarie

Deşi presa din Peninsulă a scos la iveală încă din februarie grava statistică, conform căreia un sfert dintre medicii italieni profesează fără a avea o calificare medicală, fără diplome sau cu diplome false, la noi s-a pus batista pe ţambal. Autorităţile din Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi cele de la Departamentul Naţional Anticorupţie (DNA) nu s-au pronunţat încă referitor la acest caz. Asta chiar dacă, încă de la sfârşitul anului trecut, au fost depistate cazuri de instituţii de învăţământ medical care au dat diplome unor studenţi care nu cunosc limba română şi nu s-au prezentat la cursuri.

„Dintre cele 13 facultăţi controlate de MECT, majoritatea au emis sute de diplome în condiţii dubioase. Beneficiarii acestora, sunt, în proporţie de 99%, cetăţeni italieni“, au declarat sâmbătă, pentru EVZ, surse din Ministerul Educaţiei. Mai mult, aceleaşi surse susţin că ancheta va avea rezultate concrete la sfârşitul acestei luni.

ANCHETĂ

„Pseudoabsolvenţi“ şi la Universitatea Oradea   Fostul rector al Universităţii Oradea, Teodor Maghiar, este cercetat alături de fiul său, Traian, de procurorii Parchetului General pentru fals intelectual în legătură cu eliberarea de diplome unui număr de 26 de cetăţeni străini care nu au fost înmatriculaţi şi nu au urmat cursuri de pregătire la această universitate. DNA şi-a declinat competenţa în această cauză, către Parchetul General, în urmă cu două luni. Potrivit unor surse judiciare, cei 26 de cetăţeni italieni ar fi primit diplome de „absolvire“ a unor specializări (chiropraxie, naturopatie, osteopatie etc.) care nici măcar nu existau în Nomenclatorul Specialităţ ilor Medicale şi Farmaceutice.

Ne puteți urmări și pe Google News