În ciuda protestelor României şi World Wide Fund for Nature (WWF), care consideră construcţia canalului Bîrstoe drept o ameninţare pentru ecosistemul Deltei Dunării, Ucraina a anunţat, astăzi, prin intermediul ministrului său adjunct de externe, Konstantin Eliseev, că proiectul va fi continuat după ce va obţine aprbarea Convenţiei de la Espoo.
"Vom lucra într-o manieră constructivă, astfel încât să nu facem ceva care ar putea periclita situaţia ecologică din regiune", a declarat Konstantin Eliseev, susţinând că au fost luate în calcul atât argumentele de ordin ecologic, cât şi cele de natură economică.
"După ce obţinem undă verde din partea Convenţiei de la Espoo vom continua proiectul, însă în conformitate cu reglementările internaţionale şi, bineînţeles, în consultare cu partenerii noştri, printre care şi România", a spus Eliseev, citat de Mediafax.