TURNEU. Cunoscutul solist pop James Blunt va cânta, pe 21 februarie, la Romaero, a anunţat organizatorul evenimentului, Blue Music.
Concertul face parte din turneul de promovare a celui mai nou album al artistului, „All the souls“.
Blunt, premiat drept Cel mai bun artist britanic în cadrul Premiilor Industriei Muzicale Britanice, a debutat cu albumul „Back to Bedlam“, care s-a vândut în peste 11 milioane de exemplare şi l-a transformat pe britanic în cel mai de succes artist debutant al tuturor timpurilor. Hitul cu care s-a lansat, „You’re beautiful“, a dominat toate topurile de specialitate.
Biletele pentru concertul de la Bucureşti se găsesc la magazinele Flanco (Orhideea, Dorobanţi, Feeria), Muzica, Sala Palatului, Music Shop, Cora Voiaj Pantelimon şi Flamingo Unirii sau pe site-ul bilet.ro, preţurile fiind de 100, 150, 220, 350 şi 500 de lei.