Măririle salariale vor fi mai consistente pentru toţi angajaţii din sistemul de stat care acum câştigă puţin.
Înţelegerea dintre liderii sindicali şi ministrul sănătăţii conform căreia angajaţii cu salarii mici vor beneficia de cele mai consistente creşteri salariale devine valabilă pentru toţi bugetarii. Aşa s-a decis ieri în cadrul întâlnirilor dintre liderii sindicali şi ministrul muncii. Astfel, măririle se vor face gradat, începând cu salariile bugetarilor cel mai prost plătiţi, şi exponenţial, în funcţie de acelaşi criteriu. Adică, cei plătiţi prost vor avea creşteri salariale într-un procent mai mare decât cei al căror venit este deja mare. Acordul asupra legii unitare de salarizare pentru bugetari ar putea fi semnat marţi la guvern. Guvernul propune creşteri eşalonate până în 2013 După îndelungi discuţii purtate de-a lungul acestei săptămâni între liderii sindicali, reprezentanţii executivului şi cei ai partidelor politice, ieri au fost stabilite, în varianta finală, cele opt principii de bază ale legii care se referă la implementarea noului sistem de salarizare.
Prin creşteri diferenţiate, în funcţie de salariul actual al fiecărei categorii bugetare, măririle vor fi făcute din 2009 până în 2013, astfel încât nicio persoană să nu înregistreze o diminuare a drepturilor de care beneficiază în prezent.
De asemenea, se va urmări o creştere a raportului între salariul minim pe economie şi salariul de bază maxim, dar şi crearea unor noi ierarhii a salariilor de bază, astfel ca, în funcţie de domeniul de activitate, dar şi în funcţie de complexitatea şi importanţa muncii depuse, salariile să fie diferite.
Ministrul muncii, Mariana Câmpeanu, s-a angajat, în urma discuţiilor finale de ieri, că până la sfârşitul anului va lucra „efectiv la elaborarea legii pentru a o pregăti să intre în parlament, unde va trebui promovată“. Sindicaliştii ar vrea 20% de la 1 noiembrie
Până una-alta, marţi, 11 noiembrie, la sediul guvernului, acordul asupra celor opt principii de bază care le vor asigura bugetarilor salarii echitabile, treptat, va fi semnat de toate părţile sociale implicate. Marius Petcu, preşedintele CNSLR Frăţia, a declarat, la finalul întâlnirii de ieri, că sindicaliştii au propus guvernului o majorare cu 20%, de la 1 noiembrie sau 1 ianuarie, a salariilor bugetarilor cu venituri mici, într-o singură tranşă, indiferent de procent.
„Prin promovarea acestui act normativ nu se vor diminua salariile actuale ale bugetarilor, iar în salariul de bază vor fi introduse majoritatea sporurilor fără cel de vechime şi cele speciale“, a spus Petcu. În acelaşi timp, ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse a menţionat că sporurile şi bonusurile vor reprezenta maximum 20%-30% din salariu.
Sindicaliştii au precizat că de prevederile noii legi ar urma să beneficieze aproximativ un milion de angajaţi, majoritatea fiind funcţionari publici, urmaţi de 300.000 de angajaţi din Educaţie şi de cei 200.000 de salariaţi din Sănătate.
HOTĂRÅRE Federaţia Sanitas suspendă protestele Angajaţii din Sănătate au renunţat la mitingul anunţat iniţial pentru 11 noiembrie şi la greva de avertisment din 14 noiembrie, după întâlnirea de joi seară cu ministrul sănătăţii. Acordul dintre Federaţia Sanitas şi Ministerul Sănătăţii ar putea fi semnat pe 14 noiembrie. „Acordul pe care vrem să-l semnăm cu Ministerul Sănătăţii are 15 puncte, din care mai trebuie rezolvate trei: creşterea procentului salarial şi a sporurilor suplimentare, precum şi mai multe prime de stabilitate“, a declarat Marius Petcu. Doctorii şi reprezentanţii Colegiului Medicilor spun însă că noile majorări nu se apropie de cât ar trebui să câştige angajaţii din Sănătate. „Un medic specialist sau primar de 40 de ani ar trebui să câştige în jur de 1.500 de euro pe lună“, este de părere Mircea Cinteză, fost ministru al sănătăţii. În prezent, doctorii câştigă lunar în jur de 400-500 de euro. „Un medic de 40-50 de ani din ţări precum Germania, Franţa sau Italia câştigă de trei ori salariul mediu pe economie. În Germania, un medic are un venit lunar de 10.000 de euro, iar în Franţa, în jur de 9.000 de euro lunar“, afirmă Mircea Cinteză. Acesta susţine că acreditarea unităţilor sanitare şi sistemul de coplată prin asigurări private ar putea fi o soluţie pentru ca veniturile medicilor români să crească.