Echipa noului preşedinte al SUA, pregătită de lucru

Echipa noului preşedinte al SUA, pregătită de lucru

Democraţii şi-au prezentat ieri, în urma alegerilor prezidenţiale, echipa care va pregăti transferul de putere între administraţia George W. Bush şi cea a noului preşedinte, arată Mediafax.

Barack Obama îşi va prelua oficial atribuţiile la 20 ianuarie.

Echipa responsabilă cu pregătirea transferului de putere îşi va desfăşura activitatea timp de câteva luni, se menţionează într-un comunicat.

În fruntea echipei de tranziţie a preşedintelui democrat ales se află trei personalităţi, printre care John Podesta, secretarul general al Casei Albe în mandatul lui Bill Clinton, în perioada 1998 – 2001. Podesta este în prezent şi preşedintele unui centru de reflecţie de stânga, numit Centrul pentru Progres American.

Ceilalţi doi co-preşedinţi ai acestei echipe sunt Valerie Jarrett, un consilier apropiat al lui Barack Obama, şi Pete Rouse, şeful cabinetului senatorului de Illinois.

Cei trei vor fi sprijiniţi de 12 consilieri printre care figurează guvernatorul statului Arizona, Janet Napolitano, fostul secretar al Comerţului din mandatul Clinton, William Daley, fostul secretar al Transporturilor şi Energiei din mandatul lui Bill Clinton, Federico Pena, şi consilierul lui Barack Obama pentru relaţii internaţionale, care a făcut de asemenea parte din administraţia Clinton, Susan Rice.

Preşedintele în exerciţiu, George W. Bush, i-a promis ieri lui Obama că administraţia sa va coopera în totalitate până la 20 ianuarie pentru a facilita transferul de putere. Citiţi şi:

Republicanii, pregătiţi să coopereze cu Obama Sarah Palin nu îşi asumă eşecul Obama, sărbătorit pe toate continentele Obama, visul american

Ne puteți urmări și pe Google News