Francez răpit în Afganistan

Francez răpit în Afganistan

Un francez care lucra pentru o agenţie umanitară a fost răpit, astăzi, în capitala afgană Kabul, informează AP.

Mai mult, un angajat al Serviciului de Informaţii afgan a fost ucis, după ce a încercat să împiedice răpirea.

Potrivit poliţiei din Kabul, trei atacatori au încercat să răpească doi cetăţeni francezi. După intervenţia "unui rezident", identificat ulterior ca fiind şoferul şefului Serviciului de Informaţii al provinciei Panjshir, atacatorii au plecat doar cu unul dintre cei vizaţi.

Un purtător de cuvânt al talibanilor a anunţat că gruparea pe care o reprezintă nu este implicată în acest caz.

Ne puteți urmări și pe Google News