Afacerist sirian, adus pe targă la Tribunal

Afacerist sirian, adus pe targă la Tribunal

Un om de afaceri de origine siriană, principalul inculpat în cazul jafului de peste două milioane de euro de la o bancă din Craiova, a fost adus, azi, în faţa magistraţilor, pe targă.

În semn de protest pentru acuzele care i se aduc, sirianul a intrat în greva foamei în urmă cu câteva luni, iar acum cântăreşte numai 40 de kilograme.

Deşi avocaţii apărării au cerut cercetarea în stare de libertate a inculpatului, motivând că starea lui de sănătate nu îi permite să suporte regimul de detenţie, procurorii au decis să prelungească mandatul de arestare al acestuia.

La începutul anului, sirianul a fost acuzat că, împreună cu alte cinci persoane, a adus prejudicii de peste două milioane de euro unei bănci din Craiova.

Sursa:RTV

Ne puteți urmări și pe Google News