Mircea Mihăieş: "Înlăcrimat, îndurerat, cătrănit, vizitat de grimase dictatoriale, Popescu-Tăriceanu joacă, pe ultima sută de metri a mandatului, cartea responsabilităţii: din înalta sa funcţie, el nu va permite jocul politicianist!"
El nu vrea o Românie aruncată în haos! Nu vrea negocieri cu sindicatele! Nu vrea greve! Nu acceptă mărirea salariilor pentru profesori! Nu lipseşte din listă decât ameninţarea cu dizolvarea parlamentului. Reacţii iraţionale de om căruia i-a intrat frica în oase, după doi ani de abuzuri şi improvizaţii. Din spectrul „responsabilităţii“ tăricene n-au lipsit lovitura de stat (suspendarea preşedintelui), terfelirea cinică a programului Alianţei D.A., îngenuncherea slugarnică în faţa duşmanilor tradiţionali ai propriului partid, ignorarea sfidătoare a semnalelor venite din partea societăţii civile, mărirea pe şest a salariilor din diplomaţie şi justiţie, başca neruşinarea din agenţiile-căpuşă. Speriat de anunţatele greve ale bugetarilor - de fapt, de impactul asupra alegerilor iminente, ce riscă să-i arunce pe liberali afară din parlament -, tăriceanul se învârtoşează şi livrează, prin televiziunile aservite, lecţii de etică şi echitate. Tocmai el!
Cariera acestui individ pare desprinsă din fişele semiclinice ale lui La Bruyère: slinos-slugarnic într-o primă fază, când n-a apucat încă frâiele puterii, el devine de-o agresivitate şi aroganţă insuportabile atunci când i se pare că „te are la mână“. Acest comportament, vizibil iniţial în raport cu foştii aliaţi din Alianţa D.A., a ilustrat formula de guvernare cotidiană. Încălecat de către pesedei după sistemul şarpelui boa-constrictor în spinarea antilopei, Tăriceanu a fost timp de doi ani o banală cârpă de şters pe jos. Ştiindu-l din ce plămadă e alcătuit, iliescanii nu s-au sfiit să adopte cu mâinile lui murdărite de trădări măsuri pe care n-ar fi îndrăznit nici măcar să le menţioneze la dezbaterile Institutului „Ovidiu Şincai“. Mai nou, a început să-i terfelească şi pe cei care i-au cau- ţionat duplicitarismul moral şi incompetenţa. Într-un acces dictatorial fără precedent, Tăriceanu ameninţă cu nesupunerea guvernamentală. E pentru prima oară când un prim-ministru - ajuns la ceasul iresponsabilităţii furioase - îşi permite să le propună românilor un model de sabotare a legii votate în parlament cu ambele mâini!
Împins în prăpastie de propriile intrigi, Popescu-Tăriceanu are o singură alternativă: respectarea legii (bună, proastă, aşa cum e ea) ori demisia. Orice altă manevră ne-ar trimite nu în haos economic, cum pretind clănţăii de serviciu, ci în braţele dictaturii. Tăriceanu a mărit orbeşte pensii, a alocat sume copioase clientelei rapace, a rectificat bugete după cum îi cerea Geoană, a transformat PNL-ul într-un partid de simpli prestatori de voturi, a gafat periculos ori de câte ori a acţionat după propria-i minte. Beneficiind de-o şocantă imunitate din partea presei, Tăriceanu a început să-şi imagineze că e chiar prim-ministrul României. Dându-şi seama, cam de prin august-septembrie, că pesedeii i-au supt toată măduva spinării, că aparatul propagandistic edificat de Iliescu i-a confiscat „meritele“, încearcă acum să arunce în ochii naivilor textul aşa-zisei „responsabilităţi“.
Într-un acces demagogic în care penibilul şi hilarul se potenţează reciproc, a apărut la televizor, anunţând că în 2009 instituţiile bugetare pot să-şi ia adio de la dotări de lux. De ce în 2009, când oricum nu va mai fi prim-ministru, şi nu în 2008? Simplu: pentru că individul s-a obişnuit într-atât cu falsul, încât minte chiar când rosteşte vorbele direct din Dicţionarul Explicativ.
N-am fost şi nu sunt un entuziast al măririi cu cincizeci la sută a salariilor din învăţământ. Cred că înainte de mărire ar trebui făcută curăţenie mai ales în sistemul universitar. Dacă Tăriceanu ar fi un prim-ministru responsabil, ar fi condiţionat creşterea salariilor de desfiinţ area unei bune părţi a universităţilor bugetare de doi bani, înfiinţate în perioada de supremaţie fesenistă. Singura lor menire a fost de a conferi panaş academic unor biete licee de provincie. Se spune că în România ar fi vreo optzeci de universităţi finanţate de la buget. Optzeci, într-o ţară a manelismului galopant! Evident că o astfel de iniţiativă ar fi stârnit proteste, pentru că interesele sunt multe şi îmbârligate. Dar măcar ne-am fi convins că în spatele nodului impecabil al cravatei se află o viziune coerentă şi curajoasă. Aşa, nu e vorba decât de încăpăţânarea iraţională a unui politruc contrariat în ambâţul său de a face doar ce-l taie capul, după ce s-a înjosit şi ne-a înjosit executând orbeşte ordinele păpuşarilor din penumbră.
Recomandările noastre
