Un job relativ nou, pe piaţa din România, a prins foarte bine la tinerii fără experienţă. Este vorba despre colectorul de debite.
Acesta se ocupă de gestionarea unui portofoliu de clienţi care au datorii. Practic, el îi contactează telefonic pe consumatorii care au depăşit termenul de plată pentru anumite servicii, cum ar fi facturile telefonice, de internet ori creditele la bancă.
După ce „recuperatorul“ a reuşit să contacteze un datornic, începe negocierea pentru a-l convinge pe acesta să achite suma restantă. Acest proces include explicarea situaţiei datoriei, gestionarea oricărei neînţelegeri sau eventuale dispute şi negocierea unui nou termen de plată, acceptabil atât pentru consumator, cât şi pentru clientul în numele căruia se face colectarea datoriei cu pricina.
Posturi de recuperatori sunt scoase la concurs în acest moment de firme precum EOS KSI România, Urban&Asociaţii, Millennium Services Securities şi Intelbiz Solutions.
Calităţile colectorului de succes
Persoanele care vor să obţină un astfel de post trebuie să ştie să comunice şi să negocieze, să aibă cunoştinţe de PC şi să vorbească foarte bine engleza. Cunoaşterea unei alte limbi străine şi experienţa pe un post similar nu sunt cerinţe obligatorii, dar reprezintă un avantaj.
„Pentru a fi un colector de succes, trebuie să ai anumite tră- sături înnăscute, precum o atitudine pozitivă şi o personalitate puternică. De asemenea, o astfel de persoană trebuie să fie capabilă să accepte reacţiile de respingere ale debitorilor şi să facă faţă cu profesionalism atitudinii, uneori nepoliticoase sau agresive a acestora“, spune Andrew Burke, director de colectare al companiei de recuperări EOS KSI. Salariul pentru un astfel de post variază între 1.800 şi 2.600 de lei, incluzând şi comisionul. "Pentru a fi un colector de succes, trebuie să ai anumite trăsături înnăscute, precum o atitudine pozitivă şi o personalitate puternică.", Andrew Burke, director de colectare al EOS KSI