SFATUL PSHIHOLOGULUI: Depăşeşte-ţi complexele!

SFATUL PSHIHOLOGULUI: Depăşeşte-ţi complexele!

Vă răspunde Dr. Paula Irimia.

Prietena mea este foarte timidă. Sensibilitatea excesivă o face să se deschidă mai greu faţă de cei din jur, să se bâlbâie, să se înroşească. Cum o pot ajuta să îşi depăşească timiditatea? Carla Simion, inginer, Satu-Mare Sunt multe explicaţii pentru acest comportament. Complexele de inferioritate, convingerile distorsionate ale unei persoane despre sine (cum că nu ar fi interesantă, atrăgătoare, inteligentă etc.), o educaţie rigidă, traumele din copilărie, sensibilitatea accentuată pot determina o persoană să se manifeste astfel. Un psiholog ar putea să o ajute să îşi depăşească aceste dificultăţi de comunicare şi inhibiţii. Continuaţi să fiţi alături de ea. Procedaţi cu tact şi nu îi vorbiţi despre dificultăţile (defectele) pe care le are, ci despre calităţile ei. Spuneţi-i, de exemplu, pentru ce o apreciaţi ca parteneră şi prietenă. Are nevoie de recunoaştere şi încurajare că este o persoană normală, demnă de a fi iubită şi preţuită. Este foarte important ca în primul rând dumneavoastră să-i arătaţi că aveţi încredere în ea şi că se descurcă bine, ori de câte ori aveţi prilejul. Aveţi răbdare. Are nevoie de timp să-şi corecteze părerea despre sine şi despre lume.

Pentru alte informaţii, sunaţi la tel. 0722.190.824 sau accesaţi site-ul www.copilulmeu.ro

Ne puteți urmări și pe Google News