Firma lui Sebastian Ghiţă a primit contractul de 5 milioane de lei.
Softul pentru centralizarea rezultatelor alegerilor va fi asigurat de firma unui sponsor al PNL. Este vorba de un contract de 5 milioane de lei obţinut de firma deţinută de Sebastian Ghiţă. Acesta a câştigat licitaţia organizată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pentru achiziţionarea softului prin intermediul firmei TeamNet International SA.
Patron şi la firma ASESOFT, Ghiţă este naşul de cununie al fostului ministru al economiei, Codruţ Şereş, cercetat de Direcţia Naţională Anticorupţie, dar şi un privilegiat al contractelor cu statul atât prin relaţiile sale cu PSD, cât şi cu PNL. În anul 2007, una dintre firmele sale (Fedmedia SRL) se afla pe locul doi în topul donaţiilor către PNL, cu 190.000 de lei. În prezent, Ghiţă este judecat împreună cu alte 8 persoane pentru înşelăciune şi prejudicierea statului cu peste 20 de miliarde de lei. Guvernul a scumpit alegerile
Pe de altă parte, guvernul a umflat costul alegerilor parlamentare la 124 de milioane de lei, dublu faţă de alegerile locale. Dacă iniţial bugetul pentru organizarea scrutinului din 30 noiembrie se ridica la 100 de milioane de lei, miercuri, guvernul l-a suplimentat cu 24 de milioane de lei. O parte din bani sunt destinaţi achiziţionării softului pentru centralizarea rezultatelor. Cealaltă parte, aproape 20 de milioane, vor merge către Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA).
Potrivit oficialilor MIRA, cea mai mare parte a banilor primiţi, respectiv 16.900.000 (peste 4,6 milioane de euro) sunt distribuiţi către Prefecturi pentru plata preşedinţilor, vicepreşedinţilor şi a membrilor celor peste 18.000 de secţii de votare care vor fi înfiinţate la nivel naţional. Explicaţii contradictorii
„La alegerile locale, aceşti oameni au fost plătiţi din bugetele administraţiilor locale. Acum, vor fi plătiţi exclusiv din bugetul alocat de guvern“, au explicat reprezentanţii ministerului condus de Cristian David. Explicaţia ridică semne de întrebare, dat fiind că la alegerile locale membrii secţiilor de votare au fost plătiţi din suma de 66 de milioane alocată de guvern, şi nu din bugetele primăriilor.
Chiar ministrul Cristian David, printr-o declaraţie din 12 martie 2008, susţinea acest lucru. „O parte a cheltuielilor urmează a fi suportate din bugetele consiliilor locale, această sumă este de 35 de milioane lei. Dar, pentru a asigura desfăşurarea în bune condiţii, am inclus în bugetul general al pregătirilor pentru alegeri această sumă, urmând a fi ulterior recuperată de la autorităţile locale către bugetul general de stat“, spunea atunci David.
GRIJĂ
Bani în plus pentru jandarmi şi poliţişti
Din cele 20 de milioane alocate MIRA pentru pregătirea alegerilor, 3,1 milioane lei (aproximativ 857.000 de euro) vor fi destinate Poliţiei şi Jandarmeriei. „Vom avea în stradă peste 40.000 de oameni, care, pe lângă asigurarea liniştii şi ordinii publice, inclusiv la mitinguri şi alte genuri de manifestări programate în săptămâna alegerilor, vor avea misiunea de a păzi secţiile de votare, instituţiile importante, buletinele de vot, pe care le vor şi transporta de la secţii la birourile electorale. De altfel, poliţiştii şi jandarmii vor fi în stare de alertă cel puţin o săptămână, ceea ce presupune ore suplimentare, lipsa zilelor libere, cheltuieli logistice şi, de aici, cheltuielile suplimentare care, până acum, nu au fost asigurate ori s-au plătit din bugetul ministerului“, au explicat oficialii MIRA.