Dan Grigore cântă pentru Rege

Dan Grigore cântă pentru Rege

CONCERT. Reputatul pianist Dan Grigore revine în viaţa concertistică, astăzi, de la ora 18.00, pe scena Ateneului Român, unde va susţine un recital pentru a aniversa ziua de naştere a Majestăţii Sale Regele Mihai I, care împlineşte astăzi 87 de ani.

Concertul, care va dura o oră şi are scop caritabil, este organizat de Fundaţia „Principesa Margareta a României“ şi se va desfăşura în prezenţa membrilor Familiei Regale. Fondurile strânse vor sprijini proiectul „Tinere Talente“. Timp de o oră, Dan Grigore va interpreta piese de Mozart, Beethoven, Liszt, Debussy, Rahmaninov, Chopin, Enescu.

Ne puteți urmări și pe Google News