Foştii chiriaşi din casele naţionalizate, care au câştigat în instanţă imobilele, nu pot fi obligaţi să le restituie, potrivit unei decizii a Curţii Constituţionale, luată pe 9 octombrie şi dată ieri publicităţii.
Judecătorii constituţionalişti au luat această hotărâre, discutând un articol din Legea caselor naţionalizate (10/2001), dar, în acest fel, au prefigurat şi un posibil sprijin pe care îl vor acorda Legii Voiculescu, recent votată de parlament, care prevede dreptul chiriaşilor care au cumpărat cu bună- credinţă să-şi păstreze imobilele naţionalizate. Pledoarie pentru chiriaşi
Judecătorii au discutat o excepţie ridicată într-un proces civil. Ei şi-au motivat astfel decizia: „Articolul 47 din Legea nr. 10/2001 este neconstitu- ţional, fiind contrar principiului garantă rii şi ocrotirii proprietăţii astfel cum este consacrat de art. 44 din Constitu- ţie, fiind încălcat dreptul de proprietate al dobânditorului de bună-credinţă în condiţiile Legii nr. 112/1995“. Judecă torii adaugă că Legea nr. 10/2001 nu poate constitui temei juridic nou pentru introducerea unei alte acţiuni de restituire a aceluiaşi imobil, întrucât legiuitorul nu poate să dispună, nici chiar prin lege, asupra unui drept câştigat printr-o hotărâre judecă torească definitivă şi irevocabilă, decât dacă ar avea loc o expropriere pentru o cauză de utilitate publică.
„Chiar dacă principiul puterii de lucru judecat nu este un principiu constituţional, încălcarea lui, prin textul de lege criticat, contravine principiului separaţiei puterilor în stat“, mai susţin judecătorii Curţii. Semnal pentru Legea Voiculescu
Decizia Curţii Constituţionale este şi un semnal pentru modul în care ar putea fi judecată o lege iniţiată de Dan Voiculescu şi votată recent de Camera Deputaţilor. Potrivit acestui act normativ, casele naţionalizate care au fost cumpărate de chiriaşi nu mai pot fi restituite foştilor proprietari. Legea Voiculescu a fost puternic criticată de societatea civilă, dar, după ce deputaţii nu au acceptat reexaminarea solicitată de şeful statului, nu există decât o modalitate de blocare a acesteia: să fie respinsă de Curtea Constituţională. LAURA ŞTEFAN (SAR): „Decizia schimbă filosofia retrocedărilor“
Decizia de ieri a Curţii ar putea avea efecte negative pentru România la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, susţine Laura Ştefan, expert al Societăţii Academice din România (SAR). „Se schimbă din nou filosofia. Până acum imobilul era restituit proprietarilor originari, însă acum Curtea vine şi spune că nu e bine aşa, dând credit cumpărătorilor de bună- credinţă“, a explicat ieri, pentru EVZ, Laura Ştefan. Aceasta a adăugat că, prin această decizie, „este foarte probabil să se prefigureze o decizie în cazul Legii Voiculescu, ţinând cont de faptul că ambele legi vizează acelaşi subiect mare: «dobânditorul de bună- credinţ㻓. (Cristi Ciupercă)