Erik Lincar: "CFR Cluj nu va câştiga la Bordeaux"

Erik Lincar: "CFR Cluj nu va câştiga la Bordeaux"

Singurul fotbalist român care a evoluat la adversara de mâine a clujenilor din etapa a treia a grupelor Ligii Campionilor nu-i vede cu ochi buni pe băieţii lui Maurizio Trombetta.

De numele fostului fotbalist Erik Lincar s-au legat multe speranţe. Orădeanul a jucat cinci sezoane în Ghencea şi a făcut parte din lotul tricolorilor deplasat de Emeric Ienei la Campionatul European din 2000.

La începutul carierei, Lincar a stat un an în Franţa, în perioada 1996-1997, timp în care a evoluat la echipa de juniori a celor de la Girondins de Bordeaux. Erik s-a aflat atunci în preajma unor jucători importanţi, precum Jean Pierre Papin sau Sylvain Wiltord. El a renunţat la aventura din Hexagon pentru un contract la prima echipă a Stelei. Retras din activitatea competiţională, Lincar (30 de ani) a fost ultima oară „secund“ la Prefab Modelu.

EVZ: Erik, cum ai ajuns la Bordeaux? Erik Lincar: Jucam la o grupă de copii a echipei Viitorul Oradea cu care am făcut un turneu la Marsilia. Un descoperitor de talente m-a văzut şi m-a luat la Bordeaux. Aveam doar 17 ani. Clubul mi-a oferit o cămăruţă în interiorul bazei sportive, şcolarizare, tot ce trebuie.

Cum era echipa pe vremea aia? Cam la fel ca acum. Bordeaux este un club care ţintea mereu primele locuri din Ligue 1. În vara în care am ajuns eu acolo, în 1996, Bordeaux tocmai dăduse fotbalului mare doi jucători: Zinedine Zidane (n.r. - transferat la Juventus Torino) şi Christophe Dugarry (n.r. - transferat la AC Milan). Mai rămăsese o vedetă: Papin. Bordeaux este şi acum un club foarte bine organizat.

„Mă axez pe antrenorat“

De ce ai plecat de la Bordeaux? Steaua mi-a oferit un contract avantajos la echipa mare, în vreme ce Bordeaux dorea să-mi prelungească înţelegerea de stagiar pentru încă doi ani. Normal că am ales Steaua. Nu-mi pare rău.

Cum vezi meciul dintre Girondins şi CFR Cluj? Nu-i văd bine pe ardeleni. Mă rezum să spun că, după părerea mea, CFR-ul nu va câştiga la Bordeaux.

Cu ce te-ai ocupat după ce ai renunţat la fotbal? Ultima dată am fost jucător şi antrenor secund la Prefab Modelu, dar la începutul lunii am fost dat afară, împreună cu antrenorul principal, Marin Dună, pentru slabe rezultate. Nu ştiu dacă o să mai joc fotbal… Mă axez PROMISIUNE. Lincar a rămas în istoria fotbalului românesc ca un talent irosit pe antrenorat.

ÎNCREDERE. Trombetta a decolat spre Franţa visând la o victorie răsunătoare

OPTIMISM

Ardelenii se dau rotunzi

Delegaţia echipei CFR Cluj a ajuns ieri după-amiază la Bordeaux, unde „feroviarii“ vor disputa mâine meciul din etapa a treia din faza grupelor Ligii Campionilor, contra celor de la Girondins. Partida va începe la ora 21.45 şi va fi transmisă în direct de postul Pro TV.

Jucătorii din Gruia radiau de încredere înaintea meciului care i-ar putea califica în primăvara europeană. „Nu ne mulţumim cu un egal. Aş fi supărat dacă n-am învinge în Franţa. Sunt favoriţi, prin prisma rezultatelor înregistrate în primele două etape din faza grupelor“, a declarat preşedintele Iuliu Mureşan, în vreme ce fundaşul dreapta Tony crede că francezii sunt cei care ar trebui să se teamă de trupa lui Maurizio Trombetta.

În cursul zilei de astăzi, jucătorii campioanei din Liga I vor efectua antrenamentul oficial, pe stadionul „Chaban Delmas“.

Ne puteți urmări și pe Google News