Ridicarea maşinilor se extinde în sectoarele 4 şi 6

Ridicarea maşinilor se extinde în sectoarele 4 şi 6

După sectoarele 2 şi 3, "săltarea" vehiculelor parcate ilegal ar putea fi instituită, din 2009, în tot oraşul. Primăria nu dă, însă, zor cu parcările.

Românii sunt comozi şi vor să-şi ţină maşina la scară, dar nici primăriile nu se omoară cu munca, să le facă parcări. Acest cerc vicios trenează de ani buni şi Bucureştiul pare cel mai afectat oraş din cauza asta.

Pe de-o parte, numărul de maşini s-a dublat spectaculos în ultimii zece ani, de la nici jumătate de milion, în 1997, la peste un milion azi. De cealaltă parte, parcări noi nu s-au făcut. Primăriile au înjumătăţit sau desfiinţat trotuarele ca să amenajeze parcări în spic, iar celebra firmă Dalli a încasat bani pe asfaltul turnat mai demult tot de primărie. Neexistând ofertă de parcare legală, nici autorităţile n-au îndrăznit să aplice până acum legislaţia ce interzice staţionarea maşinilor în alte locuri decât cele special amenajate. Aşa s-a ajuns azi ca şoferii şi pietonii să-şi dispute practic aceleaşi spaţii, fie că e vorba de trotuare, staţii de autobuz sau treceri de pietoni. După primarii sectoarelor 2 şi 3, care au instituit deja măsura ridicării vehiculelor parcate neregulamentar, alţi doi edili se pregătesc să le urmeze exemplul: Piedone, în sectorul 4, şi Cristian Poteraş, în sectorul 6. Sectoarele 1 şi 5 încă nu se gândesc la asta, dar se aşteaptă ca, din ianuarie, primarul general să facă acest pas.

Nepopulară, dar profitabilă

Cele două sectoare în care a fost instituită regula ridicării maşinilor au mers pe mâna firmelor de salubrizare cu care aveau deja contracte. ROSAL a deschis drumul, cu cinci trailere aduse din Germania, la care a mai adăugat două. „După doi ani de activitate, putem spune că e profitabil“, recunoaşte Marin Vasilescu, reprezentantul ROSAL în domeniu. Chiar în condiţiile în care firma are 19 procese intentate de şoferii nemulţumiţ i, iar unul dintre ele soldat cu o despăgubire de 30 de milioane de lei vechi. „E vorba de un Mercedes căruia i-a fost avariată uşor o bară când a fost dat jos de pe trailer. Proprietarul a cerut daune pentru că a fost nevoit să închirieze o maşină pe care a folosit-o pe timpul cât Mercedesul i-a stat în service“, a comentat Vasilescu. El spune că multe procese sunt intentate poliţiei, pe motiv că ridicarea a fost abuzivă, iar poliţia nu prea reuşeşte să facă dovada încălcării legii. „Vin la noi să-şi recupereze banii, însă noi nu suntem parte în proces. Am prestat un serviciu, pentru care am încasat o taxă legală“, conchide Vasilescu.

Cheltuială inutilă

Supercom, firma care ridică gunoiul şi maşinile din sectorul 2, nu are deocamdată procese, poate şi pentru că prestează această activitate de aproape trei luni.

Consiliul Local al Sectorului 4 a votat, în august 2008, o hotărâre pentru ridicarea maşinilor parcate neregulamentar. Urmează să se facă o licitaţie pentru angajarea firmei care va presta acest serviciu, iar „prigonirea“ maşinilor ar putea să înceapă cel mai târziu din ianuarie 2009, spun surse din primărie.

Sectorul 6, însă, e mai avansat. Aici deja s-a făcut o licitaţie, câştigată tot de firma Urban, care salubrizează sectorul, iar ridicarea maşinilor va începe în trei săptămâni cel târziu, după cum susţine Mirela Buzărin, reprezentanta primăriei.

Rămân indecise sectoarele 1 şi 5. Alex Ichim, purtătorul de cuvânt al primarului Andrei Chiliman, spune că există semnale cum că, din ianuarie 2009, Primăria Capitalei va introduce această măsură în tot oraşul: „Prin urmare ar fi o cheltuială inutilă din partea noastră, dacă am face acest serviciu separat, înainte“.

7.069 de maşini parcate ilegal au fost ridicate din sectoarele 2 şi 3 în 2008.

PARCARE SCUMPĂ

Recuperarea maşinii, cel puţin 600 de lei

Numai anul acesta ROSAL a ridicat 4.500 de maşini, iar Supercom 2.569. Pentru recuperarea lor, şoferii trebuie să meargă pe Şos. Dudeşti - Pantelimon nr. 2-6 (în cazul ROSAL) sau pe strada Fabricii nr. 2, în comuna Afumaţi (în cazul Supercom) şi să achite taxele de ridicare, transport şi depozitare. În sectorul 2 acestea sunt: ridicare - 130 lei, transport - 130 lei şi depozitare - 180 lei/zi, toate fără TVA. În sectorul 3 taxele sunt: ridicare - 200 de lei, transport - 200 de lei, depozitare 150 de lei/zi. La aceste sume se adaugă amenda de circulaţie (200-400 de lei), pe care o dă Poliţia Rutieră.

SUNAŢI ŞI RECLAMAŢI

Cum se sesizează poliţia

Ridicarea maşinilor în sectoarele 2 şi 3 s-a făcut deocamdată numai în cazurile flagrante, cum ar fi intersecţii, staţii de RATB, treceri de pietoni sau trotuare, acolo unde acestea se transformaseră în târguri auto, după cum susţin cei de la sectorul 2. Serviciul funcţionează, însă, teoretic şi în cazul în care posesorii de loc de parcare în faţa blocului şi-l găsesc ocupat. În sectorul 2 aceştia pot suna la dispeceratul Poliţiei Comunitare Sector 2, la telefon: 021.252.57.70 sau Telverde 0800.800.772, iar în sectorul 3, la 9543 - dispecerat Poliţia Comunitară; 9854 - dispeceratul primăriei; 9640 - dispecerat ROSAL sau la biroul parcări, 021.340.16.41. La fel de teoretic, cetăţenii nemulţumiţi că nu mai au acces pe trotuare din cauza maşinilor, pot suna la Poliţia Comunitară din sectorul în care locuiesc. Aceasta, împreună cu firma de ridicări de vehicule, le va face dreptate.

Ne puteți urmări și pe Google News