Locuitorii din vestul ţării sunt invitaţi să-şi desemneze cele mai atractive 11 obiective turistice.
Banatul românesc are o staţiune de interes naţional - Herculane, altele de interes local - Semenic, Crivaia, Trei Ape, Secu, 45 de muzee, cetăţi fortificate, biserici din lemn şi mori de apă unice în ţară, trei parcuri naţionale - Domoglet, Cheile Caraşovei, Cheile Nerei, două parcuri naturale şi o zonă unică în Europa - defileul (cazanele) Dunării.
Acestea sunt o parte dintre obiectivele turistice incluse în „Banat 22“, un proiect de cooperare transfrontalieră iniţiat de Centrul Euroregional pentru Democraţie din Timişoara, în parteneriat cu Primăria Timişoara, Municipalitatea din Pancevo, Organizaţia Turistică din Pancevo şi Municipalitatea din Kanjiza, Serbia. Iniţiatorii vizează prin intermediul acestuia popularizarea celor mai importante 22 de locuri şi evenimente cu potenţial turistic din Banat, zonă care se întinde peste graniţa dintre cele două ţări. Chemaţi la vot La 14 luni de la demararea proiectului, după ce s-a făcut o evaluare a turismului autohton, românii sunt chemaţi să voteze cele mai importante atracţii din zonă. De obiective nu ducem lipsă, explică Ilona Mihăieş, preşedinta CED. „Scopul concursului este acela de a oferi autorităţilor locale şi regionale, mass-mediei, ONG-urilor şi întreprinzătorilor turistici din Banat posibilitatea de a prezenta şi promova atracţiile turistice reprezentative din regiune, prin înscrierea acestora în competiţia „Top 11“.
Acest proiect are ca scop valorificarea potenţialului turistic din zona Banat (România şi Serbia), generând o mai bună integrare socio-economică a zonei transfrontaliere, urmărind, de asemenea, o creştere cu 5% a nivelului indicatorilor economici care sunt relevanţi pentru industria turistică din Banat“, precizează Ilona Mihăieş. Termenul-limită de transmitere a propunerilor este ultima zi a acestei luni. Proiectul se încheie pe 7 noiembrie, când va fi prezentat Ghidul turistic bănăţean, material care va populariza cele mai importante 22 de atracţii turistice din Banat şi care va fi redactat în cinci limbi: română, sârbă, engleză, germană şi italiană. Mascotă transfrontalieră
Proiectul „Banat 22“ poate fi consultat pe pagina web dedicată, www.banat22.net. Aici, cei interesaţi vor face cunoştinţă cu „cross border Lala“, bănăţeanul transfrontalier, un arhetip cultural din Voivodina, care împreună cu soţia sa vor deveni ghizii turiştilor ce vor să cunoască Banatul românesc şi sârbesc îndeaproape.
Împreună cu cei implicaţi în proiect, Lala a diagnosticat marile minusuri turistice din Banatul de-o parte şi de alta a graniţei: lipsa infrastructurii, lipsa informaţiilor turistice în limbi străine, frica de a genera produse turistice proprii sau teama de a promova destinaţii în mediul rural.
Partea sârbă implicată în proiect şi-a stabilit deja cele 11 zone turistice de top. Este vorba de oraşul Pancevo (Carnavalul internaţional), oraşul Zrenjanin, Primăria Kanjiza (cu centru Spa), Primăria Vrsac (Festivalul vinului), Primăria Kovacica (centru welness), nisipurile de la Deliblatska Pescara, Primăria Bela Crkva (Carnavalul florilor), Primăria Novi Becej, Zilele Berii de la Zrenjanin, Tisa, în localitatea Kanjiza.