Răpire în avion

Răpire în avion

Jodie Foster este, în hitchcokianul "Jurnal de bord", o mamă disperată, care-şi foloseşte toate abilităţile pentru a-şi găsi fiica dispărută în timpul unui zbor mai lung.

Iată că nu toate filmele turnate de dublu-oscarizata Jodie Foster sunt capodopere. Cu toate acestea, şi o producţie mai slab cotată a celebrei actriţe poate fi o vizionare plăcută, dacă sunteţi dispuşi la o doză consistentă de suspans a la Hitchcock, proiectată pe fundalul modern al zborurilor cu avionul, o îndeletnicire care îngustează, dar şi isterizează lumea în aceste vremuri.

Dispariţie cumplită

Productia regizată de necunoscutul Robert Schwentke - care nu s-a ferit să admită că a avut câte ceva de învăţat de la vedeta sa, Jodie Foster - aduce în prim-plan chinul unei mame care, obosită după drama pierderii soţului, îşi „permite“ să aţipească numai câteva minute în timpul unui zbor pe ruta Berlin - New York.

Singură printre duşmani

Rezultatul: fetiţa ei de 6 ani, Julia, dispare fără urmă. Nimeni, nici măcar echipajul condus de căpitanul Rich (Sean Bean), nu vrea să admită că fetiţa a urcat la bordul aeronavei. Disperată, Kyle Pratt (Jodie Foster) îşi caută singură fiica, la graniţa dintre nebunie şi realitate, asistată de aparenta simpatie a inspectorului de zbor Carson (Peter Sarsgaard, în viaţa reală terifiat de zborul cu avionul).

Faptele şi sănătatea mintală a mamei se amestecă la un moment dat precum o supă lăsată prea mult la fiert, până nimic nu mai are consistenţă. Instinctul de mamă nu cunoaşte însă limite sau limitări, aşa că femeia inginer aeronautic, cunoscătoare perfectă a planului avionului, e obligată să descopere ea însăşi cine e vinovatul pentru orele de coşmar.

VINERI, 20.00, KANAL D

Ne puteți urmări și pe Google News