NATO ia măsuri împotriva piraţilor somalezi

NATO ia măsuri împotriva piraţilor somalezi

Nave ale Alianţei Nord-Atlantice s-au îndreptat ieri spre Somalia, cu misiunea de combatere a pirateriei maritime în largul coastelor acestei ţări, a anunţat purtătorul de cuvânt al NATO, James Appathurai, potrivit Mediafax.

El a spus că şapte nave NATO au traversat Canalul Suez, cu misiunea de combatere a pirateriei şi de vizitare a partenerilor NATO din regiune.

Sub pavilion german, american, britanic, grec, italian şi turc, patru fregate, două distrugătoare şi o navă de alimentare vor începe misiunea de combatere a pirateriei săptămâna viitoare.

O flotă a Uniunii Europene se va alătura ulterior, probabil în decembrie, a mai declarat Appathurai. Piraţii care ar fi arestaţi vor intra sub incidenţa legilor ţărilor care au trimis navele NATO. Navele vor escorta şi ambarcaţiunile care participă la Programul Alimentar Mondial (PAM).

Cel puţin 32 de nave străine au fost atacate de piraţii somalezi în cursul acestui an, potrivit Biroului maritim internaţional.

Ne puteți urmări și pe Google News