UE a ridicat parţial sancţiunile impuse Belarusului condus de regimul totalitar al liderului de la Minsk.
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, catalogat de Guvernul SUA drept „ultimul dictator al Europei“, a primit ieri un certificat de bună purtare de la statele UE, care i-au ridicat, temporar, interdicţia de călătorie în spaţiul european. Ridicarea restricţiilor îi vizează pe cei mai mulţi dintre aliaţii preşedintelui, puşi pe lista neagră a UE după fraudarea alegerilor care i-au adus lui Lukaşenko un nou mandat în 2006, scrie Reuters. Gestul anunţat la reuniunea miniştrilor de externe din UE semnalează deschiderea statelor membre către un dialog cu statul aflat pe orbita Moscovei, într-un moment de criză în relaţiile UE-Rusia. Pasul a fost făcut după ce guvernul de la Minsk a eliberat ultimii deţinuţi politici şi a refuzat să recunoască independenţ a republicilor separatiste georgiene, respingând exemplul rus. Suedia, Olanda şi Portugalia s-au opus ridicării interdicţiilor, invocând „standardele nedemocratice“ ale recentelor alegeri parlamentare din Belarus. Germania şi Franţa, care au favorizat metoda dialogului cu Minskul, au reuşit însă să-şi impună punctul de vedere. Ca un compromis, ridicarea interdicţiilor va fi reexaminată după şase luni, pentru a se vedea dacă a generat evoluţii democratice. Politica „în jurul Rusiei“ Gestul de deschidere a UE către fostele republici sovietice a fost întărit, ieri, de ridicarea interdicţiilor pentru vize aplicate unor oficiali din Uzbekistan implicaţi în reprimarea sângeroasă a revoltei din 2005. Decizia care vizează statul bogat în gaze naturale - deosebit de important pentru politica UE de diversificare a rutelor energetice - a fost justificată de „progresele înregistrate în respectarea drepturilor omului“. Tot ieri, oficialii europeni au declarat disponibilitatea privind negocierea unui nou acord UE-Moldova, care va înlocui actualul Acord de Parteneriat şi Cooperare. În plus, miniştrii de externe au reafirmat sprijinul pentru formatul de negociere „5+2“ (Rusia, Ucraina şi OSCE ca mediatori, UE şi SUA ca observatori) pentru conflictul transnistrean.
DEZACORD Negocieri incerte cu Moscova
Miniştrii UE nu au reuşit să ajungă la un acord în privinţa reluării negocierilor cu Rusia pentru un nou Acord de Parteneriat şi Cooperare, suspendate în urma războiului din Georgia. Situaţia a fost complicată şi de mişcările neclare ale Rusiei, care şi-a retras grosul trupelor de pe teritoriul georgian, dar nu şi din districtul Ahalgori, controlat de Tbilisi până în momentul declanşării conflictului din august. Germania şi Franţa au susţinut reluarea imediată a negocierilor, dar Marea Britanie, Suedia şi statele est-europene, scrie Reuters, au susţinut că UE trebuie să observe pentru un timp mai îndelungat atitudinea Moscovei.