O bătrână cu sacoşele pregătite, o puştoaică în uniformă care îşi aşteaptă mama, un câine fericit că a primit o baghetă de pâine, pe care o va mânca garnisită cu mirosul de clătite şi pui rotisat ce vine de la fast-food-ul de peste gard. Aceasta este atmosfera de la cantina socială de pe Bulevardul Dacia, una dintre cele şase cantine gestionate de stat. În Bucureşti există şi o cantină privată, singura care funcţionează în cadrul Fundaţiei Caritas, ce aparţine de Biserica Romano-Catolică.

Să fii asistat social al statului presupune, în primul rând, să depui un dosar cu acte din care să reiasă că venitul pe membru de familie lipseşte, este mai mic sau cel mult egal cu salariul minim pe economie, care este de 500 de lei. 

Actele se depun până la data de 8 a fiecărei luni, pe 10 merg la verificat şi la semnat, ”iar dacă totul este în regulă, de la începutul lunii următoare, beneficiarii pot veni să-şi ridice masa”, a declarat pentru EVZ, Elena Mototolea, responsabila cantinei sociale din Bulevardul Dacia, care aparţine de Sectorul 2. Potrivit acesteia, centrul are 326 de beneficiari şi 16 angajaţi.

Dacă în general, analizarea unui dosar şi obţinerea aprobării durează aproximativ trei săptămâni, există şi cazuri speciale, în care totul se rezolvă de pe o zi pe alta. Decizia aparţine, din nou, primăriei.

Alternativa Caritas

Fundaţia Caritas asigură aproximativ 100 de porţii de mâncare pentru cei care au nevoie de ajutor. Potrivit asistentului social al centrului, Anton Vasile, condiţiile pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a primi o masă caldă nu sunt la fel de exigente precum cele puse de stat.

„Noi realizăm o anchetă socială,  care se reactualizează o dată la şase luni. În linii mari, venitul unui pensionar nu trebuie să depăşască 400 de lei şi, în cazul famiilor, venitul pe membru să fie de cel mult 200 de lei”, explică Anton.

Cei care îndeplinesc aceste condiţii îşi ridică pachetele cu alimente de la cantina de pe Bucureştii Noi în fiecare zi de luni, miercuri şi vineri.

Legea prevede ca beneficiarii unei mese la cantina socială să contribuie către stat cu 30% din venitul lunar, însă contribuţia nu poate depăşi valoarea mesei. Statul acordă fiecărui asistat social un cuantum pentru hrană de 9 lei pe zi.

La cantina Dacia am ajuns într-o zi de miercuri, la ora prânzului. Un motan curat şi grăsuţ dă târcoale uşii cantinei, atras de mirosul ciorbei de văcuţă, sau poate de cel de la clătităria din apropiere, acolo unde se pregătesc delicii cu ciocolată, dulceţuri sau brânză.

Pe hol mai era o singură bătrânică ce aştepta senină, cu două sacoşe de rafie în mână, alimentele din meniu- ciorbă de văcuţă, mâncare de fasole cu carne de văcuţă, o bucată de telemea, două pâini, un litru de lapte şi o ciocolată. Hrana ar trebui să îi ajungă şi joi, deoarece abia vineri mai primeşte alimente de la cantină.

Haine, ulei şi făină la mâna a doua

Asistaţii  primesc şi ingrediente- carne, lapte, făină, zahăr, ulei, pentru prepararea hranei acasă.

Pensionarii preferă însă mâncarea gătită, deoarece „sunt prea bătrâni şi bolnavi să îşi prepare singuri hrana”, explică Mototolea.

Acesta este cazul unei familii de bătrâni care, deşi au o pensie bună în comparaţie cu veniturile celorlalţi asistaţi, mănâncă ce le oferă statul. Cei doi îşi achită integral masa de la cantina socială, contribuţia lor fiind de 200 de lei.

Potrivit responsabilei Centrului Dacia, cei mai mulţi asistaţi social sunt familii de romi cu mulţi copii. Unii au început o mică afacere cu alimentele primite de la cantină.

”Nu o dată mi s-a întâmplat să merg la piaţa din zonă şi să-i văd cum vând pe jos ce primesc. S-a întâmplat să vină să-şi ridice mâncarea cu maşina personală, dar, atât timp cât au actele în regulă, nu le putem face nimic”, a precizat Elena Mototolea.

Fundaţia Caritas oferă numai mâncare gătită „abonaţilor săi”, având mai multe dovezi ale spiritului întreprinzator al românului.

„După revoluţie, a venit o avalanşă de produse din afară, TIR-uri întregi. Mai ales haine. Şi am văzut că mulţi le vindeau la piaţă”, îşi aminteşte şi coordonatorul centrului, Maria Ghercă.

Sponsori puţini, din străinătate

Bugetul cantinelor sociale de stat este asigurat de primăriile de care aparţin. Sponsorizările şi donaţiile sunt din ce în ce mai rare şi, atunci cand vin, au expeditor străin.

Elena Mototolea precizează că nu au mai primit sponsorizări de aproximativ trei ani. Apogeul ajutoarelor din străinătate a fost imediat după revoluţie. În prezent, excepţie mai fac câteva companii mari, care donează alimente cu termen de valabilitate redus.

”Iaurtul are termen de cel mult trei zile, şi cât iaurt pot mânca oamenii, pentru că nu prea ţine de foame”, adaugă Mototolea.

Lipsa sponsorizărilor este cea mai mare problemă cu care se confruntă şi Fundaţia Caritas. Cele mai importante sume vin din Italia şi din Germania, acolo unde sunt trimise şi dosarele sociale ale beneficiarilor cantinei.

În ambele cazuri, în preajma sărbătorilor religioase marile companii îţi amintesc de actele caritabile şi oferă săracilor câteva pachete cu alimente.

Reticenţa şi necooperarea, cuvinte emblemă pentru români

Apărută în Bucureşti imediat după revoluţie, Fundaţia ”Caritas” şi-a dezvoltat şi o cantină socială.

Coordonatorul fundaţiei ar completa lista de neajunsuri cu mentalitatea oamenilor şi reticenţa reprezentanţilor instituţiilor de stat. Primul program al fundaţiei a fost o spălătorie. Au gasit un spaţiu, au strâns fonduri, au cumpărat maşini de spalat şi detergent. Numărul celor care au profitat de ele sugera, la început, că românii fie nu au nevoie de rufe curate, fie sunt prea mândri să şi le spele în public.

„Am fost în casele oamenilor şi am văzut că nu au bani pentru detergent, pentru electricitate şi nu puteau să îşi spele hainele. Dar cum să vină la spălătorie?! Ne-am luptat mult cu mentalitatea atunci. A durat ceva timp, dar până la urmă am avut succes. Spălătoria funcţionează şi acum , în Bucureştii Noi”, precizează reprezentanţii fundaţiei.

În cadrul unui alt program, au strâns 40 de bărbaţi ai străzii cărora le-au oferit ajutor timp de trei luni cu o singura condiţie- să îşi găsească de lucru. După cele 90 de zile, niciunul dintre ei nu a găsit o slujbă.

„Colaborarea cu cei de la cantinele de stat se opreşte la a ne trimite beneficiari, persoane de care nu pot avea ei grijă. Noi am mai încercat să comunicăm şi să organizăm evenimente, însă nu prea ne-a mers”, marturiseşte Ghercă. Lucrurile nu stau mai bine nici în ceea ce priveşte relaţia cu Biserica Ortodoxă Română.

„Am organizat acţiuni la care am invitat şi persoane care apaţineau de Biserica Ortodoxă, însă niciodată nu am fost chemaţi la acţiuni similare organizate de aceştia”, încheie Ghercă.