Drama Laviniei Miloşovici

Drama Laviniei Miloşovici

Denisa Florentina, fetiţa în vârstă de 4 ani a multiplei campioane la gimnastică Lavinia Miloşovici, a murit, ieri-dimineaţă, din cauza unei boli a sistemului nervos.

Fetiţei i s-a făcut rău în seara de sâmbătă, acasă, la Lugoj, iar părinţii au dus-o la Spitalul Municipal. Medicii au încercat, timp de mai multe minute, să o resusciteze, însă fără succes.

„Credeţi-mă că încă nu ştiu ce-i cu mine, ce voi face în continuare... A venit aşa, ca o lovitură de trăsnet. O înmormântăm marţi“, ne-a mărturisit Lavinia Miloşovici.

În iulie, anul trecut, fosta gimnastă decidea să o opereze pe Denisa la o clinică din Beijing. Intervenţia chirurgicală de la acel moment, nerecomandată mamei de către medicii Spitalului de Copii din Timişoara, o transforma pe Denisa în cel mai mic copil supus unei astfel de proceduri. Probleme încă dinaintea naşterii

Denisa Florentina s-a născut la 20 martie 2004, la şapte luni, prin cezariană. Scorul Apgar, pe o scală de la 1 la 10, care se acordă fiecărui copil la naştere, a fost de numai 1, iar greutatea Denisei abia atingea 1,1 kilograme. Potrivit medicilor de la Spitalul de Copii din Timişoara, problemele au apărut încă din perioada de graviditate. Copilul nu s-a dezvoltat intrauterin, ceea ce a condus la grave deficienţe în dezvoltarea neuropsihică.

În iulie 2007, fetiţa a fost operată la o clinică din Beijing, fiind cel mai mic copil supus unei astfel de intervenţii chirurgicale. Mihai Gafencu, fostul director al Spitalului de Copii din Timişoara, a declarat, ieri, că ştie foarte bine cazul fetiţei, iar medicii de la spitalul timişorean le-au recomandat părinţilor să nu urmeze tratamentul din China. „Denisa a fost internată, în urmă cu mai mult timp, la Spitalul de Copii pentru că a avut mari probleme. Era un caz foarte grav, iar medicii i-au recomandat Laviniei să nu plece în China. Era greu de crezut că se mai poate face ceva, dar nici nu puteam să ne pierdem speranţ a“, a spus Mihai Gafencu.

Miloşovici, care în ultimul timp a fost uitată de aproape toată lumea, fiind ajutată doar de Octavian Belu, ne-a spus că peste doar câteva zile urma să-şi ducă din nou fetiţa pentru consult şi tratament în străinătate! „Eram programaţi la o clinică din Germania, la München, chiar luna asta! Ne pregăteam să mergem acolo. Iar acum... Nici nu-mi dau seama cum s-a întâmplat. Fetiţa era bine şi, dintr-odată, a căzut pur şi simplu! A făcut stop cardiac şi a murit...“, a îngăimat Lavinia.

Cosmin Tabără, soţul gimnastei Simona Amânar Tabără, a declarat că soţia sa a plecat, imediat, la locuinţa Laviniei de la Lugoj, împreună cu alţi prieteni comuni, pentru a fi alături de ea în aceste momente cumplite. „Ştiu că după operaţia de acum doi ani, din China, Denisa începuse să se simtă mai bine, chiar începuse să facă ceva paşi. Lavinia vorbeşte foarte puţin despre acest lucru, iar acum nu mai doreşte să vorbească cu nimeni“, a spus Cosmin Tabără. „Copilul acesta era viaţa ei“

„Prima reacţie este una de groază.“ Acestea au fost primele cuvinte, la auzul veştii, ale preşedintelui Asociaţiei Naţionale pentru Sport (ANS) Octavian Belu. El a declarat că nu poate face altceva decât să o încurajeze pe Lavinia Miloşovici şi să se roage pentru ca fosta gimnastă să reuşească să depăşească acest moment.

„Nu pot avea decât un mesaj de încurajare pentru Milo, care s-a sacrificat cu totul, inclusiv cariera de antrenoare, doar pentru a recupera acest copil. Pentru părinţi nu există blestem mai mare decât să-şi piardă copilul, iar noi nu putem decât să-i transmitem toată compasiunea şi să ne rugăm să depăşească acest moment“, a spus Belu.

La unison s-a aflat şi consilierul prezidenţial pentru sport Mariana Bitang: „Este una dintre cele mai triste veşti pe care le-am primit în viaţa mea. Copilul acesta a fost viaţa Laviniei. Pot spune că pentru el a făcut sacrificiul suprem al unei mame“. Fosta campioană, la mila publică!

Ca să-şi salveze copilul, fosta glorie a gimnasticii româneşti, Lavinia Miloşovici, a apelat, în 2006, la mila publică. Ea a apărut alături de Andreea Marin în emisiunea „Surprize, Surprize!“ şi, după ce şi-a povestit în direct drama, a primit 25.000 de dolari din partea unui om de afaceri, care mai târziu s-a dovedit a fi chiar Ion Ţiriac.

Aceşti bani au achitat operaţia din China de care a avut nevoie fiica Laviniei. Altă glorie a sportului internaţional, fosta gimnastă Nadia Comăneci, s-a implicat în ajutorarea familiei Miloşovici, intermediind deplasarea până la Beijing. (au contribuit Cristian Hubali, Georgeta Petrovici)

Lavinia Miloşovici, multiplă campioană la gimnastică: ” Eram programaţi la o clinică din Germania, la München, chiar luna asta! Ne pregăteam să mergem acolo. Iar acum... Nici nu-mi dau seama cum s-a întâmplat. Fetiţa era bine şi, dintr-odată, a căzut, pur şi simplu! A făcut stop cardiac şi a murit... ”

EXPLICAŢIE Boala, fără legătură cu efortul mamei

Fetiţa Laviniei Miloşovici, Denisa, a fost diagnosticată cu distrofie de gradul III, retard psiho-motor, hernie ombilicală şi inghinală. „Aceste probleme de sănătate nu au nicio legătură cu faptul că mama a făcut gimnastică de performanţă“, comentează conf. dr. Petre Brătilă, medic primar obstetrică-ginecologie la Spitalul Euroclinic din Bucureşti. Denisa s-a născut prematur, la 7 luni, şi a avut scorul Apgar 1 (se acordă pe o scală de la 1 la 10 şi măsoară mai mulţi parametri, printre care şi respiraţia copilului, coloraţ ia tegumentelor, bătăile inimii, tonusul muscular şi reflexele). „Scor Apgar 1 înseamnă că îi bătea doar inima. Astfel de probleme pot avea numeroase cauze: ori o dezvoltare defectuoasă în viaţa intrauterină din cauza unei infecţii, o malformaţie apărută, lipsa de substanţă cerebrală, oxigenare insuficientă în procesul de naştere“, explică pediatrul Rodica Nanu de la Clinica Medicover din Bucureşti.

ÎNCERCĂRI

Medicină alternativă Fosta gimnastă a încercat să-şi salveze copilul şi cu ajutorul medicinei alternative. Astfel că, pe 26 iulie 2006, Denisa a ajuns la clinica controversatului neurochirurg chinez Huang Hongyun din Beijing, pentru un tratament cu celule stem embrionare. Fetiţa Laviniei Miloşovici avea, la acea vreme, doi ani şi patru luni şi a devenit cel mai tânăr pacient al doctorului Hongyun operat la clinica din Beijing. Conform actelor medicale eliberate de clinica din Beijing, „s-au transplantat aproximativ două milioane de celule olfactive protectoare prin intermediul unor incizii făcute în lobul frontal, bilateral“. Intervenţia a durat două ore.

Ne puteți urmări și pe Google News