Documentare din arhiva Securităţii maghiare şi pelicule ale regizorilor ruşi vor rula, astăzi şi mâine, la Muzeul Ţăranului şi la Institutul Cultural Român.
Cinefililor din Capitală li s-au pregătit două seri consecutive de filme: astăzi, la Muzeul Ţăranului Român, proiecţia unor documentare din arhiva Securităţii maghiare, iar mâine, la sediul Institutului Cultural Român, producţii ruseşti. Intrarea este liberă la ambele evenimente. Vizionările sunt recomandate fără limită de vârstă şi nu au efecte adverse.
Sub titlul „Poliţia politică: instrucţiuni de folosire“, diseară, la Muzeul Ţăranului Român, în Studioul „Horia Bernea“, va rula o serie de documentare din arhiva Securităţii maghiare, în cadrul unui eveniment organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România. Colajul de filmuleţe - „Percheziţia secretă“, „Instrucţiuni pentru răspândirea manifestelor“, „Urmărirea în cadrul contraspionajului“ sau „Instrucţiuni de organizare a caselor conspirative“ - vor aduce pe ecran diversele metodele de lucru ale Securităţii, similare în toate ţările fostului bloc comunist. Vizionarea va fi urmată de o dezbatere între public, pe de o parte, şi invitaţii Marius Oprea (preşedintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului), Radu Filipescu (preşedintele Grupului pentru Dialog Social) şi Liviu Pleşa (cercetător la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii). Ruşii vin la ICR
După securiştii maghiari, ies şi ruşii la interval. Tot pe ecran, la Institutul Cultural Român (ICR). „Ziua filmului rus“, eveniment aflat la ediţia a treia, se petrece cu documentarul „Bătrânul Peter“, de Ivan Golovnev, scurtmetrajele „Repetiţie la cvartet“ şi „Masa de la restaurant“, de Tofik Şahverdiev. Cele trei filme rusesţi se pot vedea de la ora 19.00.
Şi dacă documentarul „Bătrânul Peter“ (2008), al lui Golovnev, îl înfăţişează pe Peter Sengepov - ultimul şaman de pe râul Kazym, care locuieşte singur în taigaua siberiană, „Repetiţie la cvartet“ (2007) prezintă repetiţia Cvartetului Moscova, care interpretează o lucrare de Verdi. Ultima peliculă a serii, „Masa de la restaurant“, ilustrează o poveste de dragoste fără actori, spusă cu ajutorul unor fotografii realizate de paparazzi.
Evenimentul de la ICR se va încheia cu o dezbatere intitulată „Modalităţi de abordare în documentarul biografic, istoric şi etnografic“. Vor participa regizorii Tatiana Donskaia, Ivan Golovnev, Tofik Şahverdiev, Alexandru Solomon, Thomas Ciulei, criticul de film Mihai Fulger şi traducătoarea Maria Dinescu.