Aurel Stroe, unul dintre cei mai mari compozitori contemporani, va fi îngropat miercuri.
Vinerea trecută a încetat din viaţă unul dintre cei mai mari compozitori români contemporani, Aurel Stroe, în vârstă de 76 de ani. El s-a stins la Mannheim, în Germania, acolo unde se stabilise din 1986. Trupul său va fi adus din Germania şi îşi va găsi odihna, în cursul zilei de miercuri, în cripta familiei de la cimitirul Sfânta Vineri.
Aurel Stroe nu a fost numai compozitor de muzică contemporană, experimentală, de avangardă, ci şi filozof, matematician, lingvist, muzicolog, autor al unei opere considerabile. S-a născut pe 5 mai 1932 la Bucureşti şi a studiat compoziţia la Conservatorul din Bucureşti, unde ulterior a şi predat, iar între 1975 şi 1985 a avut o clasă proprie de competiţie. Din 1986 trăieşte la Mannheim, iar după Revoluţie, din 1993, începe din nou să predea compoziţia la Bucureşti, plus o şcoală de vară ce avea loc anual la Buşteni, acolo unde muzicianul deţinea o vilă de vacanţă. În anul 2002 a fost distins cu prestigiosul Premiu Herder al Universităţii din Viena.
Opera lui Aurel Stroe s-a inspirat din domenii de avangardă ale gândirii contemporane. Pentru “teoria muzicii morfogenetice”, pe care a conceput-o în perioada din Germania, s-a sprijinit, de exemplu, pe “teoria catastrofelor” a lui René Thom. Compozitorul a avut mereu la bază “cultura sa enciclopedică”, de care vorbesc toţi cei care l-au cunoscut, lecturile intense din matematică, din logica simbolică, termodinamică (un alt nume de avangardă - Ilia Prigogine), istoria ştiinţelor, lingvistică etc. Printre lucrările sale cele mai importante se numără: “Oedipe la Colonos” (1963), “Această piesă nu va primi premiul Nobel” (1971), “De Ptolomaeo” (1970), “Pacea”, după Aristofan (1973), “Orestia II: Purtătoarele de prinoase”, după Eschil (1978).
Din generaţia de aur
Majoritatea specialiştilor contactaţi de EVZ îl consideră pe Aurel Stroe unul dintre reprezentanţii de seamă ai aşanumitei “generaţii de aur” a compoziţiei româneşti, cea post-enesciană, alături de Anatol Vieru, Tiberiu Olah şi Ştefan Niculescu. Toţi sunt acum trecuţi dincolo, dar personalităţi ale componisticii româneşti încă mai trăiesc. Un alt nume vehiculat în această generaţie este cel al lui Pascal Bentoiu, iar profesorul Dan Dediu îi enumeră şi pe Miriam Marbé şi Dan Constantinescu, iar, dintre cei încă în viaţă, pe Theodor Grigoriu şi Dumitru Capoianu. Adrian Iorgulescu, care i-a fost student timp de doi ani, îl consideră un “reprezentant de seamă al avangardei româneşti a anilor ‘60-‘70”.
Adrian Iorgulescu, ministrul Culturii şi Cultelor, i-a fost student lui Aurel Stroe, în primii doi ani, la compoziţie. “Am păstrat încă de atunci legătura permanentă cu domnia sa. Ne-am întâlnit deseori la Uniunea Compozitorilor, în sălile de concert, l-am vizitat adesea şi la vila sa, din Buşteni”, spune Iorgulescu. “Reprezentant al avangardei româneşti a anilor 60-70, Aurel Stroe a fost un talent extraordinar, cu o concizie deosebită a expresiei muzicale, cu deschideri deosebite spre lumea literaturii şi teatrului”, precizează ministrul culturii.
Compozitorul Dan Dediu, rectorul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti (UNMB), ne-a declarat: “După părerea mea, Aurel Stroe a fost o personalitate genială. Atât muzica sa cât şi ideile sale teoretice au influenţat mulţi muzicieni din România şi din străinătate. Personal, am fost atras mai ales de gândirea sa clară şi de paradoxurile muzicale cărora le-a dat naştere. Cum spunea Camil Petrescu, acest om “vedea idei””.
Muzicologul Viorel Cosma consideră că “Aurel Stroe rămâne unul dintre cei mai interesanţi compozitori români, fiind o personalitate complexă, deoarece a făcut din muzică ştiinţă şi viceversa, atingând performanţe de nivel mondial”.
Citiţi şi: PATAPIEVICI: „O inteligenţă angajată”
Recomandările noastre
