Colectarea de deşeuri electronice, mult sub "ţintele" europene

Colectarea de deşeuri electronice, mult sub "ţintele" europene

Cele 4.000 de tone de deşeuri electrice şi electronice (DEEE) colectate până în luna iulie nu ating norma impusă de Uniunea Europeană, a admis ministrul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Atilla Korodi.

Prezent astăzi în judeţul Covasna, pentru a da startul celei de-a treia ediţii a campaniei "Marea Debarasare", Korodi a declarat că se aşteaptă ca, până la sfârşitul anului, cantitatea de DEEE-uri să fie de circa 8.000 de tone, informează Mediafax.

"Dar nu atingem ţintele europene, pentru că, la ora actuală, în România nu există destule deşeuri (n.r. DEEE-uri) în gospodării care să fie catalogate ca deşeuri şi să se ajungă astfel la patru kilograme pe cap de locuitor. În Europa, foarte puţine ţări ating patru kilograme şi acestea sunt ţările vest europene, consacrate, unde cultura consumatorului de echipamente este deja asemănătoare cu ceea ce vedem şi noi în România în ultimii cinci ani, dar acolo tradiţia există de 20-30 de ani”, a spus Korodi.

Pe lângă colectarea de deşeuri în mediul urban, care este la a treia ediţie, astăzi s-a dat startul în campania pentru colectarea de DEEE-uri din satele româneşti, primele vizate fiind cele din judeţele Covasna şi Argeş.

Ne puteți urmări și pe Google News